Asigurătorii așteaptă investiții de două miliarde euro în regenerabile

Odată cu liniștirea, cel puțin pentru moment, a discuțiilor din jurul certificatelor verzi, reprezentanții pieței de asigurări așteaptă o revenire a investițiilor în sectorul proiectelor de producere a energie electrice din surse regenerabile. Creșterea nu va fi la nivelul anilor precedenți, însă ar putea aduce investiții de până la 2 miliarde euro în 2014.

Conform anunțului făcut de către Autoritatea Națională de Reglementare în Energie (ANRE), România a atins obiectivul asumat prin proiectul Europa 2020, prin care are trasat ca, până în 2020, să ajungă la un consum din surse regenerabile de 24% din consumul total, ceea ce înseamnă că există interes ridicat și că industria energetică se îndreaptă într-o direcție bună. Având în vedere faptul că România este o sursă de producție pe toate tipurile de surse regenerabile de biomasă, energie eoliană, energie solară, microhidrocentrale, voltaic și geotermal, estimăm ca, în anul 2014 să se atingă un nivel de peste două miliarde de euro al investițiilor în proiecte regenerabile”, a declarat, pentru Green Report, Marius Georgescu, director adjunct Departamentul Asigurări Generale Corporate, Generali România.

În privința sectorului care va atrage cele mai multe investiții, Georgescu estimează, pentru acest an, o creștere semnificativă pe segmentul fotovoltaic, având în vedere experiența acumulată în acest domeniu și faptul că prețul investițiilor a devenit mai accesibil pe acest segment.

Eduard Simionescu, general manager GrECo JLT România, consideră că sectoarele care vor muta atenția investitorilor în acest an vor fi microhidrocentralele și biomasa.

Estimăm că piața de asigurări asociată proiectelor de energie regenerabilă va cunoaște în perioada următoare o creștere moderată după boom-ul din anii trecuți, date fiind discuțiile din jurul schemei de certificate verzi. Energia verde rămâne, în continuare, un domeniu cu potențial și cu siguranță vom mai vedea investiții, chiar dacă nu de nivelul celor din anii trecuți”, a punctat Simionescu.

Din perspectiva celor de la Gothaer, semnalele din piață nu sunt tocmai cele mai bune, în ceea ce privește investițiile posibile în acest domeniu.

Anul 2014 a început cu o veste proastă pentru investitori, proiectele noi intrând direct pe o schemă de sprijin redusă. Concluzia specialiștilor este că România va pierde investiții de sute de milioane de euro, dincauza reducerii subvențiilor în acest domeniu. Evident, această reducere a nivelului investițiilor va fi resimțită și în piața asigurărilor dedicate acestui domeniu”, susține Ramona Juncu, renewable energy underwriter, Gothaer Asigurări Reasigurări.

O piață de până la 15 milioane de euro

Reprezentanții Generali și cei ai Gothaer estimează valoarea pieței asigurărilor pentru industria regenerabilă la circa 15 milioane de euro.

Conform datelor, în România, s-au investit aproximativ șase miliarde de euro în energie verde, această sumă traducându-se în limbajul pieței de asigurări la un potențial de subscriere a primelor de asigurare, care se ridică la aproximativ 15 milioane de euro, fără a se lua în calcul și componenta de protecție a afacerilor pe secțiunea de întrerupere a activității, care ar putea dubla această cifră”, spune Marius Georgescu.

Potrivit Ramonei Juncu, până acum, nivelul investițiilor a fost unul mai ridicat pentru energia eoliană și fotovoltaică, în timp ce restul energiilor regenerabile a fost considerat „rămas în urmă”.

Trendul acesta nu este obligatoriu a se menține și în anii următori, din mai multe considerente: reducerea schemei-suport, dar și faptul că ne apropiem de realizarea țintelor anului 2020 pentru energia verde”, a punctat Juncu.

Proiectele eoliene, ocupând primul loc din punctul de vedere al investițiilor, au atras și volumul cel mai consistent al primelor de asigurare. Putem estima că volumul generat de aceste investiții depășește 60%-70% din totalul de prime de asigurare aferente acestui sector”, a declarat Eduard Simionescu.

spot_img

Ultimele știri