ASAP, programul care vrea să modifice comportamentul adolescenților față de plastic, se extinde la nivel național

ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, se extinde în cursul anului școlar 2021-2022, de la 10 orașe, la 41 orașe și în cele 6 sectoare ale Capitalei.

Programul urmărește creșterea conștientizării asupra problemei plasticului, de la utilizare responsabilă, la colectare selectivă și reciclare, prin contribuția activă la promovarea educației pentru mediu și crearea unui model funcțional de colectare selectivă aplicabil instituțiilor de învățământ. Anul acesta școlar, programul își continuă extinderea prin parteneriate cu autoritățile locale, pentru ca elevii din toate cele 41 de reședințe de județ și din Capitală să interacționeze cu programul, urmând ca acesta să fie implementat la nivelul întregii țări până în 2025.

Demarat în primăvara acestui an printr-un proiect pilot în cadrul a 69 de unități de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei, programul a reușit să aibă un impact pozitiv în ciuda contextului pandemic, care a adus provocări precum lipsa de continuitate a prezenței fizice a elevilor.

În 3 luni, au fost colectate peste 450 de kilograme de plastic, peste 6.000 de kilograme de hârtie și peste 130.000 de kilograme de deșeuri în amestec. Ulterior, pe parcursul verii anului 2021, au fost semnate parteneriate cu Sectoarele 1, 2 și 3 din București și cu orașele Brașov, Constanța, Iași, Arad, Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia, Ploiești și Zalău.

Pentru anul școlar în desfășurare, ASAP România își propune semnarea parteneriatelor cu instituții din toate municipiile reședință de județ și cu celelalte sectoare din București. În luna octombrie, discuțiile se vor concentra pe demararea programului în orașe precum Buzău, Cluj, Craiova, Galați, Suceava și Timișoara, dar prospectarea diferitelor regiuni continuă pe măsură ce există deschidere din partea autorităților locale implicate.

„Ultimele studii arată că producția de plastic va crește cu 40% în următorul deceniu. În acest context, e cu atât mai importantă educarea tinerei generații în ceea ce privește colectarea selectivă și dotarea elevilor cu instrumente care să le permită să colecteze deșeurile pe fracții. Mai mult, e esențial ca această activitate să facă parte din viața de zi cu zi a copiilor și adolescenților, să fie la îndemâna lor, devenind, astfel, o obișnuință. Doar în acest fel putem face față uneia dintre cele mai pregnante nevoi ale României la nivel legislativ și de infrastructură, problematica deșeurilor din plastic și putem contribui la formarea unor generații responsabile”, a declarat Andrei Borțun, CEO Fundația The Institute, fondatorul programului ASAP.

Cele trei direcții de acțiuni ale ASAP:

  • Desfășurarea unei campanii de educare adresate elevilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor pe fracții, respectiv plastic, hârtie, metal șisticlă, dar și a traseului deșeurilor după colectare, în stațiile de sortare/reciclare, pentru a îmbunătăţi calitatea colectării și gradul de reciclare și a contribui, astfel, la reducerea poluării cu ambalaje;
  • Sprijinirea școlilor pentru optimizarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor reciclabile, alături de calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor;
  • Colectarea și corelarea de date de la furnizorul de salubritate contractat de autorităţile publice pentru ridicarea atât a deșeurilor reciclabile, cât și a celor menajere, cu obiectivul de a urmări calitatea colectării pe fracţii și a aduce îmbunătăţirile necesare în timp real.

Pentru a atinge toate obiectivele programului, ASAP România a încheiat un protocol de colaborare cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, cu Consiliul Național al Elevilor și cu GreenPoint Management.

La finalul pilotului, ASAP își propune dezvoltarea unui ghid de implementare a unui sistem unitar de colectare selectivă a deșeurilor în învățământul preuniversitar din România, ce vizează facilitarea și asigurarea unei bune conduite de colectare și reciclare a deșeurilor.

spot_img

Ultimele știri