Aprobarea planului de alocare a certificatelor de emisii, in presa de astazi

Gandul: Industria romaneasca va trebui sa emita doar 75,9 milioane de tone de CO2

Executivul comunitar a stabilit, ieri, cotele anuale de emisii de dioxid de carbon pentru Romania si Bulgaria, pentru perioada 2008-2012. Insa, comparativ cu planurile propuse initial de autoritatile de la Bucuresti si Sofia, Bruxellesul a redus cotele pentru ambele state, relateaza AFP. Astfel, Comisia a aprobat Romaniei o cota de 75,9 milioane de tone de dioxid de carbon, cu 20,7% mai putin decat ii fusese propus (95,7 milioane de tone). Si cota Bulgariei a fost de asemenea diminuata de la 67,6 milioande de tone, la 42, 3% (o reducere de 37,4%).

Stabilirea acestor planuri este menita sa asigure respectarea de catre UE a angajamentelor asumate prin protocolul de la Kyoto, potrivit carora emisiile de gaze cu efect de sera trebuie reduse cu 8% in 2012, fata de anul 1990, iar prin cele doua decizii de ieri ale Comisiei se marcheaza sfarsitul examenului initial al planurilor statelor membre

Unele state, nemultumite

Cotele pe care Bruxellesul le-a acordat statelor membre nu au fost insa pe masura asteptarilor unora dintre ele. Lituania, Slovenia, Polonia, Estonia, Ungaria, Republica Ceha, Letonia si, mai nou, Bulgaria intentioneaza sa apeleze la justitie impotriva deciziilor luate de Bruxelles. Si Romania ar putea sa se alature acestor grup de tari contestatare. „Este inca prematur sa spunem daca vom contesta in instanta decizia Comisiei. Este insa o reducere majora a planurilor noastre de emisii”, a declarat ministrul roman al Mediului, Attila Korodi, pentru Reuters.

Evenimentul Zilei: UE ne taie portia de CO2 cu 20%

Comisia Europeana a aprobat Romaniei o cota de poluare de 75,9 milioane de tone, cu 20% mai mica decat cea solicitata de autoritatile de la Bucuresti.

In perioada urmatoare, specialistii vor analiza consecintele acestei reduceri asupra economiei nationale. Dumitra Mereuta, specialist in cadrul Planului National de Alocare, spune ca, in 2005, Romania a produs 153,6 milioane de tone de emisii de gaze cu efect de sera.

Si Bulgaria va trebui sa se descurce cu mai putin: vecinilor li s-a aprobat o cota de 42,3 milioane de tone, dupa ce ei au cerut 67,6 milioane de tone.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri