O scurgere de chimicale provenita de la un camion rasturnat ameninta siguranta apei potabile a peste 200.0000 de oameni din orasul Baise din regiunea Guangxi Zhuang din sudul Chinei, informeaza agentia chineza de presa, Xinhua.
Accidentul s-a petrecut sambata in provincia Yunnan. Camionul, care transporta 33,6 tone de fenol crud, s-a rasturnat, iar otravitoarea substanta s-a scurs in raul Zhesang, pe cursul superior al acestuia, in apropiere de barajul orasului Baise.
Chimicalele au intrat in zona barajului, luni dimineata, potrivit unui oficial din partea guvernului municipal. La numai 15 kilometri in josul raului se afla apa de consum pentru 200.000 de oameni din Baise. Nu se stie inca cat de mult din rau a fost poluat.
Guvernul orasului Baise a ordonat celor peste 1.000 de oameni din locuintele aflate in orasul Yangyu, care ar putea fi afectat de chimicale, sa nu foloseasca apa din cursul superior al raului. Aacesta a luat, totodata, masuri de aprovizionare a locuitorilor cu apa potabila.
Fenolul este un compus caustic derivat din benzen. Este folosit la fabricarea rasinii, materialelor plastice si a produselor farmaceutice. Intr-o forma diluata, acesta poate fi folosit ca dezinfectant sau antiseptic.