Apa curgatoare, descoperita pe Marte

Imagini uimitoare cu forme ce par a fi apa curgatoare au fost facute publice de NASA: fotografiile au fost realizate in lunile cele mai calde, cu ajutorul navetei Mars Reconnaissance Orbiter.

"Programul de explorare al planetei Marte ne aduce mai aproape de a determina daca Planeta Rosie poate sa sustina viata intr-o forma sau alta si arata ca Marte poate fi o destinatie importanta pentru misiuni viitoare", spune Charles Bolden, administrator al NASA.

Cercetatorii au descoperit niste dungi intunecate, despre care spun ca sunt canale de scurgere, ce par sa se extinda pe Marte in sezonul de primavara tarzie si pana vara.

Acestea dispar iarna si revin primavara, arata observatiile NASA. Schimbarile petrecute odata cu anotimpurile pe unele pante inalte de pe Planeta Rosie au loc in emisfera sudica.

"Dungile intunecate de pe suprafata planetei Marte sunt semne ca apa curge acolo. Cea mai buna explicatie pentru aceste observatii este ca exista apa sarata curgatoare", sustine Alfred McEwen, de la Universitatea din Arizona, omul de stiinta care se ocupa de imaginile primite de la Mars Reconnaissance Orbiter, autor al unui studiu privind imaginile obtinute.

Exista unele aspecte care raman neexplicate, insa ipoteza apei sarate este, pana in prezent, cea mai buna. La temperatura existenta pe Marte, apa pura ar ingheta imediat.

"Liniile intunecate sunt diferite de alte forme ale pantelor martiene. Observatiile au aratat ca se extind in timpul sezonului cald", sustine si Richard Zurek, cercetator al laboratorului NASA din Pasadena, California.

Citeste mai mult pe ziare.com

 

spot_img

Ultimele știri