Anca Damour, Carrefour România: În fiecare an s-a dublat consumul produselor BIO, începând cu 2017. Majoritatea sunt de import

Consumul produselor ecologice cu mai puţini aditivi şi conservanţi este în creştere în România şi chiar se dublează în fiecare an, începând cu ultimii trei ani, a declarat Anca Damour, Board Member Carrefour România, la conferinţa online organizată de Ashoka România în parteneriat cu Green Report.

„A crescut foarte mult dorinţa consumatorilor de a începe să consume produse care sunt mai prietenoase cu mediu, cu mai puţini conservanţi şi aditivi (…) Am constat în ultimii trei ani că practic în fiecare an s-a dublat consumul de produse bio. Mare parte din aceste produse provin din import şi ne-am întrebat de ce nu putem să avem produse proaspete din România şi am constatat că sunt extrem de multe bariere”.

Pentru a veni în sprijinul fermierilor care doresc să cultive bio, retailerul a lansat Programul „Creştem România Bio”, prin care oferă facilităţi agricultorilor, respectiv le plăteşte integral cheltuielile legate de certificare pe întreaga durată a procesului, care durează între unul şi trei ani de zile. De asemenea, le oferă consiliere pe perioada conversiei şi se angajează să le cumpere cantităţile pe perioada conversiei şi încă doi ani după aceea.

Anca Damour a adăugat că retailerul a început să facă diverse studii şi a constat că în România, 72% dintre fermieri au mai puţin de două hectare de teren, iar 25% au terenuri cu o suprafaţă între 2 şi 10 hectare.

„Ceea ce ne arată faptul că în România există foarte multă agricultură se subzistenţă”.

De asemenea, spune Damour, 96% dintre agricultorii români se bazează pe practică şi doar 3% au o educaţie de specialitate şi ca atare, principalele bariere care există în România este accesul la piaţa, know-how-ul şi finanţarea.

„Vrem să încurajăm o alimentație sănătoasă, dar nu puteam face acest lucru fără să încurajăm producția locală, trecerea către practici de agricultură mult mai prietenoase cu mediul cum este cea Bio și să transformăm obiceiurile alimetare ale populației pentru că suntem într-o piață liberă și oferta trebuie să întâlnească cererea”.

Potrivit sursei citate, România este prima ţară din Europa după numărul de ferme de legumicultură, a cincea ţară ca suprafaţă cultivată, a şaptea după cantitate şi doar a 13- a ţară ca producţie medie la hectar.

„Suntem ultima ţară din Europa la raportul import-export legume şi doar 1% din această suprafaţă este cultivată cu produse bio”.

Tot în sprijinul agricultorilor care doresc să facă tranziţia către bio, Carrfour a creat printr-un parteneriat cu autorităţile prima etichetă „Produs în conversie la Bio”. Reprezentata lanţului de magazine a explicat că, în primii trei ani de zile de la începerea tranziţiei produsele sunt încă unele convenţionale pentru că nu este bio, dar sunt mai sănătoase atât pentru mediu, cât şi pentru consumatori.

Carrfour România are un program similar şi pentru vinuri, în care sunt promovaţi micii producători de vinuri din diverse regiuni ale ţării.

„România este cel de-al şaselea producător la nivel european, dar este complet necunoscut în afara ţării pentru că nu există un brand de ţară. Am lansat şi primele etichete de vinuri bio şi avem deja trei în program”, spune Anca Damour.

Ea a explicat că pentru a avea o schimbare sistemică, în special a sectorului legumicol, este nevoie de foarte mult know how şi de o educaţia a fermierilor şi a consumatorilor.

„De fapt, ne-am dat seama că, pentru a avea acestă schimbare sistemică, trebuie să construim şi să diseminăm la nivel naţional anumite modele economice viabile pe care le vedem că funcţionează şi prin care să permitem acces crescut la piaţă, dar şi la tehnologii pentru fermierii mici”.

În acest sens, Carrfour lucrează împreună şi cu InovationLabs şi începe să implementeze tehnologii noi în cadrul Programului „Cooperativa Agricola Carrefour Văraşti”, care să permit să existe mai multă predicţie asupra tipului de culturi pe care îl implementează, dar şi asupra vânzărilor, etc.

„Cred că este foarte importanţă relaţia dintre felul în care ne hrănim şi mediul înconjurător”, a conchis Anca Damour.

 

spot_img

Ultimele știri