Comisarii Garzii Nationale de Mediu au efectuat, in perioada ianuarie-mai, la nivel national, 20.793 controale, in urma carora au aplicat amenzi contraventionale in valoare de 35 milioane lei, informeaza GNM.
Au fost verificati 17.792 agenti economici, urmare a reclamatiilor, poluarilor accidentale, controalelor tematice, inspectiilor pentru verificarea respectarii conditiilor impuse in actele de reglementare pentru proiecte si activitati noi.
In afara de amenzile contraventionale, s-au aplicat 37 suspendari de activitate, in special pentru faptul ca societatile comerciale isi desfasurau activitatea fara a avea autorizatii de mediu sau nu respectau conditiile prevazute in autorizatiile sau avizele de mediu.
Au fost sanctionate si societatile care au produs poluari accidentale sau incidente de mediu.