Comisia de Agricultura si Dezvoltare Rurala (AGRI) a Parlamentului European a apobat amendamentele formulate de eurodeputatele Daciana Sarbu si Viorica Dancila (PSD, membre in Comisia AGRI) la reforma Politicii Agricole Comune (PAC).
Amendamentele vizeaza fonduri pentru dezvoltare rurala destinate modernizarii si extinderii fermelor mici, acordarea de stimulente pentru lanturile locale de aprovizionare cu alimente, sprijinirea tinerilor fermieri si posibilitatea accesarii de fonduri in cazul pagubelor produse de seceta.
Urmatorul pas este dezbaterea si votarea amendamentelor, in contextul tuturor propunerilor avansate de Comisia AGRI, in plenul Parlamentului European. Aceasta dezbatere este prefigurata a avea loc in luna martie, in masura in care se va ajunge la un acord in Consiliu privind viitorul cadru financiar. Presedintia irlandeza a UE doreste sa inceapa deja negocierile informale cu Comisia si Parlamentul European, pentru a se ajunge la un acord in privinta punctelor mai controversate chiar inaintea votului in plen”, a declarat pentru Green Report, europarlamentarul Daciana Sarbu.
Astfel, amendamentul privind acordarea de fonduri pentru dezvoltare rurala pentru modernizarea si restructurarea fermelor stabileste ca nu doar fermele care se confrunta cu probleme structurale majore sa poata accesa acest fip de finantare, ci si fermele care vizeaza modernizarea ori exploatatiile mici care doresc sa-si extinda activitatea.
Amendamentul ce vizeaza sprijinirea tinerilor fermieri solicita ca plata suplimentara prevazuta pentru tinerii fermieri sa se acorde fermelor de pana la 100 ha, nu doar celor de pana la 25 ha, asa cum era propus initial de CE. Acest ajutor suplimentar pe ha se acorda timp de 5 ani si se adauga primei de instalare.
Acordarea de stimulente anuale din fondurile de dezvoltare rurala pentru lanturile scurte si locale de aprovizionare cu alimente urmareste sprijinirea fermelor in vederea distribuirii produselor la nivel local, incurajand in acest fel atat aprovizionarea comunitatilor cu produse proaspete, dar si mentinerea si perpetuarea traditiilor locale specifice fiecarei regiuni.
In fine, amendamentul vizand accesarea fondurilor mutuale in caz de dezastre naturale include in premiera posibilitatea ca acesti bani sa fie folositi si in caz de seceta, fenomen ce a afectat major Romania in ultimii ani.
Dimensiunea “verde” a PAC
Dimensiunea „verde” a Politicii Agricole Comune este mult mai pronuntata, fermierii fiind obligati sa respecte trei masuri de mediu in cazul in care doresc sa primeasca subventiile in valoare de 100% (daca nu vor respecta aceste trei masuri, vor pierde 30% din valoarea platilor directe la care ar fi fost indreptatiti). Fermierii certificati bio vor fi scutiti de aceste obligatii.
Pentru producatorii bio se vor aloca fonduri speciale din cele de dezvoltare rurala, daca sunt in situatia de a trece de la agricultura conventionala la cea bio sau daca mentin tipul de productie bio pentru o anumita perioada de timp.
Statele membre pot crea programe pentru sprijinirea agriculturii bio, care sa aiba continuitate si dupa 2020.
Pozitia finala a Parlamentului European fata de reforma PAC este legata strans de bugetul UE pe termen lung, iar Consiliul European din februarie dedicat cadrului financiar multianual va fi urmarit indeaproape.
Deputatii europeni vor vota pozitia finala a Parlamentului European in plen in martie, dupa care vor incepe negocierile cu statele membere.
Dacian Ciolos vrea perspective concrete pentru agricultori
Dacian Ciolos, comisarul european pentru agicultura, saluta votul membrilor AGRI cerand totodata ca aceste eforturi sa continue “pana la sfarșitul procesului pentru a da, cat mai repede, perspective concrete agricultorilor europeni”.
Sunt bucuros ca acest vot confirma principiile formulate de CE. Arata ca propunerile prezentate pe 12 octombrie 2011 constituie un punct de echilibru pentru un numar mare de subiecte, inclusiv o distributie mai echitabila a subventiilor directe, plafonarea platilor, notiunea de agricultor activ, inverzirea – 30% din primul pilon, sprijinul pentru tinerii agricultori, o politica de dezvoltare rurala mai eficienta, orientata spre inovare și spre intarirea organizatiilor de producatori”, a adaugat oficialul european.
Propunerile privind reforma PAC adoptate in aceasta saptamana in Comisia AGRI aduc o serie de evolutii favorabile pentru agricultura Romaniei, creand posibilitatea unui sprijin mai consistent pentru agricultorii romani.
Propunerile vizeaza o distributie mai corecta a subventiilor intre statele membre, creand premisa eliminarii discrepantelor majore la nivelul fondurilor primite de fermierii romani fata de alti fermieri europeni.
De asemenea, 2% din bugetul UE alocat statelor membre trebuie sa fie destinat tinerilor fermieri si noilor fermieri.
Totodata, se creeaza posibilitatea transferarii de fonduri din anvelopa pentru dezvoltare rurala catre platile directe – in cazul Romaniei, pana la valoarea de 10% din fondurile de dezvoltare rurala.