Alianta pentru salvarea rechinilor din Golful Mexic

O echipa de oameni de stiinta si ecologisti americani s-au intalnit cu oficiali din Cuba pentru a propune formarea unei aliante ce include si Mexicul pentru protejarea populatiei reduse de rechini din Golful Mexic, relateaza Reuters.

Ingrijorati de situatia rechinilor din acea regiune, reprezentantii celor trei state au ajuns la concluzia ca doar printr-un efort comun vor putea proteja rechinii al caror numar a scazut chiar si la jumatate in cazul anumitor specii.

“Golful Mexic este un ecosistem, nu doar golful Americii. Rechinul este un peste migrator care se deplaseaza intre state si este in pericol”, a declarat Pamela Baker de la Fundatia pentru Protectia Mediului (EDF) din New York.

Populatiile de rechini au scazut in intreaga lume, in primul rand din cauza pescuitului excesiv menit sa satisfaca cererea uriasa a Chinei pentru faimoasa supa din inotatoare de rechin.

Un numar estimat de 73 milioane de rechini sunt omorati anual in special pentru inotatoarele lor, potrivit EDF.

Astfel, ecologistii promoveaza aplicarea unui program de pescuit sustenabil conform caruia pescarilor le este permis sa prinda un numar anume de rechini, care sa fie sustenabil din punct de vedere biologic.

Acest program, care este aplicat deja pentru alte specii din apele Mexicului si Statelor Unite, va putea fi pus in practica doar daca vor fi create zone de protectie marina.

Inca necunoscut este impactul pe care l-a avut masiva deversare de petrol a BP in Golful Mexic din aceasta vara, a spus expertul in conservarea rechinilor Robert Hueter, de la Laboratorul Marin Mote.

Rechinii au reusit sa se indeparteze de mareea neagra din Golful Mexic, insa aceasta s-a raspandit si in zonele costiere unde rechinii tineri isi petrec primele luni din viata.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri