Ministrul Mediului, Costel Alexe, a analizat alături de specialiști varianta stopării tăierilor legale din păduri, pe durata stării de urgență, solicitată de o parte din societatea civilă. Concluzia a fost că interzicerea acestor tăieri nu ar fi benefică pentru oameni, mediu și economie.
Ministrul a avut consultări cu specialiștii din cadrul ministerului, precum și cu mai mulți operatori economici, organizații și asociații, pentru a se analiza varianta stopării tăierilor legale din păduri, pe durata stării de urgență, solicitată de o parte din societatea civilă.
„Înțeleg emoția și temerile oamenilor. Tocmai de aceea, am inclus, în ultima ordonanță militară emisă, prezența gărzilor forestiere la verificarea transportului de material lemnos. Am emis un ordin de ministru prin care li se retrage atestatul de exploatare tuturor celor care taie lemn ilegal”, a transmis acesta. „Studiul de impact pe care l-am făcut ne-a arătat că am avea o mulțime de consecințe negative pe care țara și noi cetățenii nu ni le permitem acum”.
Astfel, potrivit unui comunicat al Ministerului, măsura ar afecta pe plan social 3,5 milioane de gospodării din România, care se încălzesc cu lemne. Mai mult, peste 100.000 de oameni vor intra în șomaj tehnic sau vor fi concediați. O estimare a arătat că aproximativ jumătate de milion de români, care sunt direct sau indirect dependenți de sectorul silvic, ar fi sever afectați financiar și social prin aceasta măsură. Micii operatori economici, cei cu câte 10-20 angajați, vor falimenta imediat. Este vorba de 4.600 de mici firme de exploatare și 7.000 de firme de prelucrare și din industria mobilei.
Din punct de vedere economic, România ar avea mult de suferit, spun cei de la minister, având în vedere faptul că sectorul forestier și al prelucrării lemnului reprezintă 3,5% din PIB.
Stoparea tăierilor legale ar avea consecințe negative și pentru mediu. Cele aproximativ două milioane de metri cubi de lemn proveniți din doborâturi de vânt ar ajunge să infesteze pădurea sănătoasă, așa cum s-a mai întâmplat și în alte țări din Europa, iar consecințele au fost extrem de grave.
„52% dintre pădurile României sunt proprietate privată. Ar însemna să se dea o interdicție asupra fructificării proprietății private. Falimentul administratorilor de păduri, adică al celor care asigură acum paza, îngrijirea și regenerarea pădurilor private, ar însemna o deteriorare a pădurilor și imposibilitatea de a mai preveni tăierile ilegale”, se mai arată în comunicat.
„Nu este bine și nici constituțional să luăm această măsură extremă. Pădurea este o resursă regenerabilă, pe care avem datoria să o protejăm printr-un management sustenabil, atât pentru valorificare, cât și pentru regenerare, pentru a proteja mediul și a combate schimbările climatice. Vom sta permanent în teren pentru că stoparea tăierilor ilegale rămâne cel mai important obiectiv asumat în acest mandat!”, a mai spus ministrul Costel Alexe.