Ministrul Mediului, Costel Alexe, a cerut public conducerii Romsilva să respecte drepturile pădurarilor, să le majoreze salariile și să le ofere uniforme. Acesta a reamintit că Regia Națională a Pădurilor se află în subordinea Ministerului pe care îl conduce și că nu va ezita să exercite această autoritate, dacă va fi cazul.
Ministrul a cerut ca Romsilva să pună în aplicare de îndată atât prevederile Legii nr. 234/2019 privind Statutul Personalului Silvic, cât și clauzele cuprinse în Contractul Colectiv de Muncă (CCM) al Regiei.
„Este inadmisibil să ne batem joc tocmai de oamenii pe care ne bazăm să ne păzească pădurile. Întreaga societate românească a fost martoră, în ultima perioadă, la dificultățile pe care pădurarii le întâmpină la îndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Avem zeci de cazuri de atacuri, răniri și chiar decese. Nu voi accepta ca, pe lângă aceste riscuri majore la care se supun, angajații noștri să aibă de suferit suplimentar din cauza lipsei de acțiune sau a managementului defectuos”, a transmis ministrul Costel Alexe.
Principalele prevederi pe care conducerea Romsilva trebuie să le operaționalizeze urgent se referă la:
- Acordarea îndemnizațiilor pentru gradele profesionale conform Statutului, începând cu data de 16 decembrie 2019;
- Acordarea majorării salariale pentru pădurari (1,5 ori salariul minim garantat în plată);
- Acordarea uniformelor de serviciu conform clauzelor CCM în vigoare și a Statutului;
„Termenul pentru operaționalizare, sfârșitul anului 2019, a fost deja depășit. Vreau să se înțeleagă foarte clar că Romsilva este o regie a Statului român, aflată sub autoritatea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și nu voi ezita nicio secundă să exercit această autoritate, în cazul în care situații asemănătoare se vor repeta.”, a explicat Costel Alexe.
Potrivit unui comunicat al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva, începând cu anul 2014 şi până în octombrie 2019, fuseseră înregistrate 185 de cazuri de agresiune la adresa personalului silvic, din care doi silvicultori şi-au pierdut viaţa, iar mulţi alţii au avut nevoie de spitalizare.
Organizațiile de mediu Greenpeace, Agent Green și Declic vorbesc însă de peste 600 de silvicultori au fost agresați, dintre care șase au murit. Numai în luna octombrie a anului trecut au fost doi pădurari au fost uciși și alți cinci au fost agresați de hoții de lemne.