Agricultura intensivă amplifică pericolul deșertificării României

Agricultura românescă va înregistra, în acest an, o producție record, însă pericolul exploatării intensive și nesustenabile a terenurilor riscă să amaneteze viitorul agroalimentar al țării. Cultivarea intensivă, folosind tehnologii care solicită la maxim potențialul pământului, ar putea afecta semnificativ suprafața agricolă fertilă, pericolul deșertificării fiind unul foarte mare, sunt de părere reprezentanții companiei Syngenta România.

Potrivit unei analize realizate de Syngenta România, în ultimii ani, agricultura a devenit tot mai intensivă, pe fondul creșterii numărului firmelor care activează în domeniu și a suprafețelor exploatate.

agricultura---infografic

Acest lucru înseamnă că lucrăm la potențial maxim fiecare hectar pentru a obține o producție cât mai mare. Agricultura care exploatează resursele naturale peste limite poate avea însă, în timp, efecte dăunătoare pentru calitatea mediului. Un simplu exemplu îl constituie lucrările necorespunzătoare ale solului, care pot duce la reducerea fertilității solului, la eroziune și limitarea surselor de apă”, a spus  Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice Syngenta România și Republica Moldova.

Dezvoltarea spectaculoasă a business-ului din sectorul agricol, din ultimii ani, a adus multe beneficii economice țării dar, pe termen lung, poate pune în pericol echilibrul dintre ecosisteme și agricultură.

Potrivit specialiștilor, în aceste condiții, este absolut necesară adoptarea și implementarea unor politici agricole sustenabile.

 Dacă în acest moment putem spune că agricultura nu ar avea și nu va avea un impact negativ asupra biodiversității țării noastre, nu același lucru îl putem spune despre protecția surselor de apă și utilizarea rațională a surselor de apă în agricultură, conservarea calității solului si diminuarea eroziunii solurilor”, afirmă Măruțescu.

Dezvoltarea agriculturii, efect de bumerang

Evoluția cifrei de afaceri din sectorul agricol demonstrează că România are un potențial semnificativ, iar viitorul arată excelent pentru acest sector de activitate. Experții de la Syngenta spun că, în aceste condiții, este evident nevoie de tehnologii și soluții moderne pentru combaterea dăunătorilor, bolilor și buruienilor, mai ales în contextul în care presiunea factorilor climatici asupra ecosistemelor agricole este tot mai mare. Pentru a rămâne competitivi pe piață, fermierii români trebuie să apeleze la ultimele tehnologii și soluții.

Asta mai cu seamă că necesarul de hrană, la nivel mondial, va cunoaște o creștere spectaculoasă în următorii 20 de ani.

IMPACTUL-SCHIMBARILOR-CLIMA

Dacă în anul 1960, de pe suprafața cultivată a unui hectar de teren se hrăneau doi oameni, în anul 2030, de pe același hectar, agricultura va trebui să hrănească 5 oameni. Cum populația globului crește în fiecare zi cu 200.000 de oameni, până în anul 2050, producția agricolă va trebui să crească cu 70-100% pentru a hrăni cei peste 9 miliarde de oameni la nivel global”, afirmă Andrei Măruțescu.

Reprezentanții Syngenta spun că, în aceste condiții, este absolut necesar ca România să adopte o agricultură performantă dar și responsabilă, pentru a nu-și distruge șansele la un viitor profitabil în acest sector.

Trebuie să evităm tentația de a produce mult, ignorând posibilele efecte asupra mediului și ecosistemelor. Avem nevoie de o agricultură responsabilă, care să rămână profitabilă și generațiilor viitoare”, a mai spus acesta.

Pericolul deșertificării României

Agricultura folosește, în prezent, 70% din resursele globale de apă dulce, iar 40% din suprafața agricolă mondială suferă de efectele fenomenului de eroziune. Datele Organizației Națiunilor Unite (ONU) arată că, în fiecare secundă, pierdem o suprafață agricolă echivalentă unui teren de fotbal, iar până în anul 2050, patru miliarde de oameni vor locui în țări cu deficit de apă.

Nici România nu este scutită de pericolul deșertificării. Potrivit datelor Oficiului pentru Studii Pedologice, peste 1000 de hectare sunt acoperite de nisip în fiecare an, procesul de eroziune și deșertificare fiind cel mai evident în sudul Câmpiei Române, Dobrogea și Sudul Moldovei.

Iar datele IPCC (Comitetul Interguvernamental pentru Schimbări Climatice) arată că o treime din teritoriul României, aproximativ 7 milioane de hectare, și 40% din suprafața agricolă se află în zone cu risc de deșertificare.

Una dintre cauzele majore care au condus la crearea premiselor deșertificării este dată de fenomenul distrugerii conștiente a calității terenurilor arabile, în special al stratului protector de sol fertil.

Terenurile degradate prin eroziune, indiferent dacă este datorată explotărilor forestiere sau agricole, se pot reface, dar procesul este foarte lent, după cum estimează specialiștii Organizație Națiunilor Unite, fiind nevoie de o perioadă de aproximativ 500 de ani pentru a reface 2,5 centimetri de sol.

Vestea bună este că, în prezent, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, pânza freatică este încă la un nivel optim, mai cu seamă că asigură apa potabilă pentru peste 2.000 de comune din România.

Folosim mai puține îngrășăminte chimice

Statisticile Ministerului Agriculturii arată că agricultorii români folosesc, în prezent, jumătate din cantitățile de îngrășăminte chimice care se aplică, de exemplu, în Ungaria și Polonia (491.000 de tone, din care azotoase 344.000 tone, fosfatice 113.000 tone și potasice 33.000 tone), sau chiar 25% din ceea ce se folosește în țările mai dezvoltate, precum Olanda sau Spania.

Spre deosebire de țări, precum Germania sau Franța, cantitatea de produse pentru protecția plantelor folosite de către agricultorii români este de 3-4 mai mică, conform surselor citate de către Syngenta.

Cu toate acestea, în timp, riscăm ca lipsa unor măsuri care să susțină utilizarea durabilă să ducă la creșterea amprentei agriculturii asupra mediului și ecosistemelor.

Potrivit estimărilor companiei, piața produselor pentru protecția plantelor s-a triplat în ultimii șapte ani. În 2014, România reprezenta cea mai mare piață pentru produse de protecția plantelor după Polonia (în regiunea Europei centrale).

Bune practici pentru produsele pentru protecția plantelor

Syngenta derulează, de câțiva ani, programe de instruiri pentru agricultori cu privire la importanța adoptării bunelor practici în aplicarea produselor pentru protecția plantelor. Potrivit acestora, dincolo de deciziile agricultorilor, este nevoie ca și statul să se implice în asigurarea unei agriculturi responsabile.

Există în acest moment bazele economice care să susțină sau să stimuleze practicarea unei agriculturii intensive și durabile. Politica Agricolă Comună (PAC) prevede plăți suplimentare pentru fermierii care respectă anumite condiții de agromediu, iar noi susținem adoptarea acelor măsuri care să-i incurajeze pe fermieri să adopte tehnologii și practici în agricultură care sunt prietenoase cu mediul”, a mai spus Măruțescu.

Planul Național de Acțiune, care are la bază Directiva de utilizare durabilă a produselor pentru protecția plantelor, prevede măsuri specifice stabilite privind diminuarea riscurilor asociate utilizării produselor pentru protecția plantelor în agricultură.

Planul Național de Acțiune a fost transpus în legislația națională prin HG 683 din 2013 și are la baza Directiva 2009/128/CE de stabilire a unui cadru de acțiune comunitară în vederea utilizării durabile a pesticidelor. Acesta stabilește o serie de obiective pentru implementarea acelor măsuri și practici ce vin să sprijine utilizarea durabilă a produselor pentru protecția plantelor.

spot_img

Ultimele știri