Agentia de Mediu nu recunoaste acordul pentru microhidrocentrale

Cererea de emitere a acordului de mediu revizuit pentru microhidrocentralele din Fagaras „se afla in momentul de fata in procedura de analiza la Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Pitesti”, a anuntat Agentia Nationala pentru Protectia Mediului.

ANPM respinge, in acest mod, informatia furnizata de investitorul din Arges, care anuntase ca Agentia Regionala Pitesti i-a eliberat acordul de mediu revizuit.

Potrivit ANPM, „in luna august, in urma unor controale efectuate la fata locului, s-a constatat ca investitorul nu a respectat conditiile prevazute in acordul de mediu pentru constructia de microhidrocentrale. In conformitate cu prevederile legale, Agentia Regionala pentru Protectia Mediu Pitesti a emis notificare prealabila a suspendarii acordului de mediu cu termen pana la data de 16.09.2012, investitorii avand aceasta data ca termen de conformare”.

Pe de alta parte, tot conform prevederilor legale, investitorul a solicitat Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului Pitesti revizuirea acordului de mediu.

La data de 20 septembrie a.c., investitorul anuntase ca a obtinut de la Agentia Regionala Pitesti acordul de mediu revizuit.

Acordul initial, cu numarul 10 / 21.04.2010, pentru amenajarea hidroenergetica Buda – Otic, ar fi fost actualizat la data de 17 septembrie 2012.

In replica, ANPM sustine ca „aceasta solicitare se afla in momentul de fata in procedura de analiza la Agentia Regionala pentru Protectia Mediu Pitesti, urmand sa se ia o decizie finala in conformitate cu cerintele legale, pentru emiterea acordului de mediu revizuit”.

ANPM verifica documentele emise de Agentia Regionala Pitesti

In schimb, ANPM anunta ca „o echipa a Agentiei Nationale pentru Protectia Mediului, verifica in acest moment toate actele emise de Agentia Regionala pentru Protectia Mediului Pitesti privind respectarea prevederilor legale”.

Verificarile derulate de ANPM se desfasoara in paralel cu o serie de controale ale Garzii Nationale de Mediu. Comisarii Garzii de Mediu si-au inceput actiunea in teren la data de 17 septembrie, „urmand ca rezultatele acestor controale si masurile luate sa fie anuntate ulterior”.

Mihai Diac

Comentariile tale pot fi postate aici

Citeste si:

Ministrul Mediului inspecteaza microhidrocentralele din Arges

Microhidrocentralele din Fagaras au primit acordul de mediu actualizat
 

spot_img

Ultimele știri