Adevarul: An secetos in sud si sud-est

In primele doua luni din vara acestui an, temperaturile maxime vor depasi valorile normale pentru perioadele respective. Datele meteorologice confirma vulnera­bilitatea zonelor sudice si sud-estice, unde au inceput sa apara deja primele semne ale de­ficitului de apa din sol.

Prognozele pentru lunile ce urmeaza arata ca vom avea parte de o primavara normala din punct de vedere meteorologic, cu temperaturi ce vor creste treptat, de la 13-15 grade, in perioada imediat urmatoare, pana la 25 de grade, in luna aprilie, ajungand chiar la 30 de grade in cele mai calduroase intervale din mai.

Pentru luna martie meteorologii prognozeaza valori termice ce pot depasi 20 de grade Celsius, peste media normala, in regiunile sudice si estice. In acelasi timp, in noptile cele mai reci, in zonele nordice si centrale, minimele termice ar putea cobori sub limita de ger de minus zece grade. Temperaturi sub zero grade s-ar putea inregistra in aceste zone si pe parcursul lunii aprilie, cand, in depresiunile intramontane, sunt prognozate valori de minus cinci grade Celsius.

Temperaturi scazute in aprilie

De altfel, pentru luna aprilie meteorologii asteapta temperaturi sub valorile obisnuite in majoritatea zonelor tarii, cu exceptia regiunilor estice, unde regimul termic va fi apropiat de normal.

De asemenea, in primele doua luni de primavara sunt asteptate ploi insemnate cantitativ. „Avand in vedere ca aceasta perioada coincide cu topirea zapezilor, ar putea exista risc de inundatii, daca acest excedent apare pe o perioada de doua-trei zile.

In acest moment, insa, pe baza prognozelor de lunga durata, nimeni nu poate sa stie cu certitudine daca acest excedent se va manifesta pe doua zile sau pe toata luna”, a explicat, pentru „Adevarul”, directorul Administratiei Nationale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu. Din luna mai, insa, vremea calda se va instala in toata tara, temperaturile putand depasi 30 de grade.

Deficitul de apa se extinde treptat

In ceea ce priveste nevoia de apa din sol, prognozele agrometeorologice confirma vulnerabilitatea zonelor sudice si sud-estice. Astfel, incepand cu luna urmatoare, deficitul de apa din sol se va extinde treptat in Dobrogea, Baragan si cea mai mare parte a Olteniei si a Munteniei, zona in care se va manifesta cel mai acut fiind cea a Baraganului.

„In aceste regiuni vom avea seceta pedologica moderata, puternica si chiar extrema, pe arii restranse. Fenomenul se va accentua in primele doua luni de vara, cuprinzand si sudul Moldovei”, a declarat, pentru „Adevarul” , seful Laboratorului de Agrometeorologie din cadrul ANM, Elena Mateescu.

Culturile de grau ar putea fi afectate

„Chiar daca am avut precipitatii putine in timpul iernii in sud si sud-est, in perioada urmatoare culturile de toamna nu vor fi afectate. In lunile de vara, insa, in conditiile in care din aprilie nevoia de apa incepe sa creasca, va fi nevoie de irigatii pe zonele vulnerabile. In caz contrar, productia de grau nu va fi apropiata de potential”, a mai explicat Elena Mateescu.

In acelasi timp, pe fondul tendintelor de precipitatii excedentare din vestul, nordul si centrul tarii, ar putea aparea riscul inundarii culturilor de toamna.

Nu va fi la fel de cald ca in 2007

Specialistii Institutului Britanic de Meteorologie Met Office spuneau, la inceputul acestui an, ca 2009 va fi cel mai calduros din ultimii cinci ani. „Analiza lor vizeaza temperatura medie globala. In Romania, aceasta tendinta nu se confirma. Noi am spus ca cel mai cald an a fost 2007, iar anul acesta, cu siguranta, nu va fi atat de cald.

Pe de o parte, primele doua luni ale anului au fost mai calduroase decat in mod normal, dar depasirile valorilor medii nu au fost ca in 2007. Iar, pe de alta parte, prognozele pe lunga durata nu arata temperaturi caniculare ca cele inregistrate in urma cu doi ani”, a declarat directorul ANM, Ion Sandu.

spot_img

Ultimele știri