Adevarul: Poluarea, motiv de disputa intre producatorii auto si UE

Comisia Europeana vrea ca din 2012 sa existe motoare nepoluante, insa marii constructorii spun ca este mult prea devreme. Producatorii de automobile din Europa nu sunt de acord cu propunerile avansate de Comisia Europeana de a fabrica motoare compatibile cu normele de poluare Euro 6 pana in 2012 si cer oficialitatilor amanarea acestei date. Constructorii spun ca producerea de motoare mai putin poluante necesita investitii mult mai mari decat bugetele prognozate.

Asociatia Constructorilor­ Auto din Europa (ACEA) a cazut de acord cu propunerea Comisiei Europene (CE), privind reducerea emisiilor de dioxid de carbon (CO2), la 120 de grame pe kilometru, cel mai devreme incepand cu anul 2015. Cel putin asa a declarat presedintele asociatiei, Sergio Marchionne, la deschiderea Salonului Auto de la Frankfurt.

Sustinut si de ceilalti sefi din industria auto, Marchionne, presedintele grupului Fiat, a declarat ca termenul final, adica anul 2012, nu poate fi indeplinit. Presedintele Fiat considera ca daca legislatia privind reducerea noxelor va fi aprobata de UE in 2009, producatorii auto vor avea nevoie de cel putin sapte ani pentru a realiza proiecte viabile, altfel, totul devine fortat.

Comisia Europeana spera sa aiba puse la punct primele schite privind reducerea poluarii, cel mai tarziu in primele luni din 2008. Insa, producatorii auto nu au privit cu ochi buni asteptarile CE si spun ca un asemenea plan nu poate fi aplicat pentru ca in industria auto produsele sunt rezultatul unui proces de lunga durata, asa ca schimbarile nu pot fi facut de pe o zi pe alta.

Cu toata impotrivirea marilor constructori auto, comisarul european pentru mediu, Stavros Dimas, alaturi de doi ministrii germani, a avertizat ca producatorii auto vor fi aspru sanctionati daca nu vor trece la normele impuse de forul legislativ european.

Din 2012, limita de poluare trebuie sa fie 120 grame/km

Presedintele Fiat, Sergio Marchionne, a mai spus ca industria europeana, precum cea energetica si de infrastructura, ar trebui sa se alature celei auto pentru a lupta impreuna pentru reducerea gazelor cu efect de sera. Presedintele ACEA a tinut sa sublinieze ca reducerea nivelului de poluare la 120 de grame pe kilometru este o tinta realizabila, insa, pentru a fi aplicata decizia, este nevoie de implicarea ambelor parti in acest proces, producatorii auto, pe de-o parte, si forurile legislative europene, pe de alta parte.

Presedintele Valeo, unul dintre marii producatori europeni de accesorii pentru industria auto, a declarat ca grupul industrial pe care il reprezinta a dezvoltat deja platforme destinate reducerii emisiilor de CO2. Oficialul Valeo a spus ca implementarea de noi tehnologii care sa reduca emisiile polaute vor creste pretul unei masini noi, in medie, cu 1.000-1.500 de euro.

Analistii spun ca europenii nu au reusit sa cada de acord asupra acestei probleme, pentru ca producatorii auto germani au in oferta foarte multe modele cu propulsoare de mari dimensiuni. Motiv pentru care, spun analistii, constructorilor germani le este aproape imposibil sa respecte restrictiile drastice impuse de Comisia Europeana, in comparatie cu producatori precum Renault, Peugeot sau Fiat, in a caror oferta predomina modele cu motorizari mici.

Ca sa aplaneze diferendul, Sergio Marchionne sustine ca nu este nicio diferenta de opinie pe aceasta tema intre producatorii auto din cele trei tari si ca industria europeana de profil este cat se poate de unita. Analistii pietei auto europene spun ca UE trebuie sa conceapa un sistem care sa traga un semnal serios in privinta problemei poluarii excesive.

Disputele ar putea atrage sanctiuni asupra producatorilor

O metoda la indemana pentru autoritatile UE pare a fi taxarea masinilor cu emisii foarte mari de dioxid de carbon, dar si conceperea unei scheme care sa ajute producatorii auto. Presedintele General Motors, Richard Wagoner, con­sidera ca marii constructori auto sunt capabili sa conceapa, in viitor, modele cu propulsie hibrida, insa problema o va reprezenta pretul.

Seful GM sustine ca un astfel de automobil costa destul de mult, iar cumparatorul trebuie sa fie convins ca nu a aruncat banii pe fereastra atunci cand a achizitionat o masina ecologica. In legatura cu valorile de emisii poluante impuse de UE, Wagoneer spune ca este nevoie de o perioada de timp destul de mare pentru ca producatorii sa reusesca sa adapteze liniile de productie pentru modele hibride. Un punct de vedere interesant il are presedintele Peugeot, Christian Streiff, care sustine ca principala problema nu o reprezinta tehnologia si pretul final, ci competitia pentru crearea unor modele tot mai ecologice.

Masinile din UE, responsabile de 25% din emisiile de noxe

In strategia antiincalzire a atmosferei, masina ocupa o pozitie-cheie din punct de vedere atat al mediului, cat si economic, si social. Asta pentru ca automobilele aflate in circulatie in cele 27 de state membre ale Uniunii Europene sunt raspunzatoare de un sfert din totalul emisiilor de dioxid de carbon, iar industria automobilistica ramane pe primele locuri printre sectoarele care produc bogatie si dau de lucru direct sau indirect unui numar de 12 milioane de cetateni.

Ce reprezinta normele de poluare

-primele norme Euro ce limiteaza cantitatea maxima de noxe in gazele de esapament au fost introduse acum 14 ani. Odata cu aparitia lor, cerintele pentru masinile pe motorina difera fata de cele pe benzina;

-la 1 septembrie 2009 vor fi introduse noile norme de poluare pentru autovehiculele Euro 5, care vor reduce emisiile de particule ale motoarelor diesel cu 80%, ale celor pe benzina cu 25% si emisiile de oxid de azot cu 20%;

-Euro 6 va intra in vigoare in 2014;

-standardele Euro 5 si 6 revizuiesc actualele limite in domeniu, Euro 4, care sunt in vigoare de la 1 ianuarie 2005

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri