Jandarmeria silvica va functiona, initial, in zece judete, urmand sa fie extinsa la nivelul intregii tari daca va da rezultate, a declarat ieri ministrul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ilie Sarbu, potrivit Agerpres.
„Noi avem deja un protocol. Sa vedem care va fi si forma legislativa pe care o vom adopta. Programul-pilot va functiona pentru inceput in zece judete. Vom vedea ce rezultate are intr-o luna, doua, trei si dupa aceea, daca se confirma ca aceasta idee a fost una buna, il vom extinde la nivelul celorlalte judete”, a spus Sarbu.
Preia din sarcinile silvicultorilor
El a explicat ca este nevoie de jandarmeria silvica intrucat cei care se ocupau pana acum de paza padurii, silvicultorii, nu aveau mijloacele necesare sa-i opreasca pe infractori.
„Jandarmeria silvica va face ceea ce pana acum au facut silvicultorii, dar sigur ca acestia nu au avut forta necesara fiindca cei care agreseaza padurea si-au diversificat foarte mult metodele, logistica si modul de actiune. Mijloacele operative si strategiile le vor stabili dansii, insa dotarea si pregatirea pe care o au ne dau noua siguranta ca nu se va mai intampla ceea ce se intampla acum.
Vor actiona mascati in felul in care ii cunoastem, cu mai multa forta, energie, fiindca acum unui om singur, cand e agresat de sapte-opt infractori care sunt dotati si cu masini de forta si cu arme, ii vine foarte greu sa-si faca datoria”, a afirmat Ilie Sarbu.