Adevarul: Cine impusca vulpile turbate?

Inmultirea vulpilor turbate a dus la dublarea focarelor de rabie, in judetul Covasna. O solutie este impuscarea lor, dar vanatorii nu sunt interesati.

Asociatia Judeteana a Vanatorilor si Pescarilor (AJVPS) Covasna este ingrijorata de numarul mare de vulpi turbate din padurile judetului. Sunt 26 de focare de rabie in tot judetul Covasna.

Vanatori dezinteresati

"Cifra este dubla fata de anul trecut, cand s-au inregistrat 14 focare de rabie in judet", ne-a declarat presedintele AJVPS Covasna, Laszlo Bela.

Asociatia incearca sa reduca numarul animalelor purtatoare de rabie, oferind vanatorilor recompense.
Pentru fiecare vulpe impuscata si fotografiata, se acorda un premiu de 10 lei. Insa, vanatorii nu mai sunt interesati de vanarea acestor mamifere, fiindca trofeele de vulpe nu mai sunt pretioase.

Drept dovada, in ultimele trei luni, s-au cumparat doar 176 de lesuri.Raspandirea rabiei este pusa si pe seama inmultirii vulpilor. "Anul acesta, nu au fost ploi si nici inundatii, iar vulpile s-au inmultit. O femela are cate 6-7 pui. Numarul lor este cu 40% mai mare", ne-a mai spus presedintele AJVPS Covasna. Boala s-a intins din padurile judetului pana in sate.

Laszlo Bela spune ca rabia a afectat salbaticiunile padurii, care vin in contact cu vulpile bolnave. Extinderea focarelor este pusa si pe seama cainilor ciobanesti, care nu sunt vaccinati antirabic si umbla in haite prin paduri. In municipiul Sfantu Gheorghe, unde sunt cinci focare de rabie, si in satele afectate, s-a instituit carantina si s-au interzis targurile de animale.

A cui e vina?

Presedintele AJVPS Covasna spune ca Ministerul Agriculturii si Dezvoltarii Rurale (MADR) nu a aprobat cotele de recolta pentru 2008-2009. "Daca ar fi fost aprobate, am fi putut da autorizatii de vanatoare. Noi am cerut sprijin, am platit taxa, pe 21 mai, cand a venit factura, dar degeaba", spune Laszlo Bela. "In fiecare an, AJVPS trebuie sa faca un act aditional pentru valoarea tarifului de vanatoare, dar nu a facut-o", spune secretarul de stat in MADR, Istvan Töke.

Pentru mai multe informatii viziteaza Adevarul

spot_img

Ultimele știri