O combinatie intre doua elemente obisnuite, apa si grafitul, ar putea produce sisteme de stocare a energiei asemanatoare bateriilor litiu-ion, dar cu proprietati de incarcare mult mai rapide – de numai cateva secunde, si cu o durata de viata uriasa, aproape infinita.
Graphene este numele materialului studiat de echipa condusa de Dr Dan Li, din cadrul Universitatii Monash, Departamentul de Inginerie a Materialelor. El ar putea fi baza urmatoarelor generatii de sisteme de stocare ultrarapide.
„De indata ce vom putea sa stapanim acest material, iPhone-ul vostru, spre exemplu, s-ar putea incarca in doar cateva secunde, sau chiar mai repede”, a declarat Dr. Li.
Graphene este rezultatul descompunerii grafitului in straturi cu grosimea unui atom, si este un material ieftin, disponibil, utilizat in special la creioane. Graphene este in acelasi timp solid, stabil din punct de vedere chimic si un excelent conductor de electricitate, ceea ce-l transforma, spun cercetatorii, intr-un material foarte potrivit pentru stocarea energiei.
„Motivul pentru care graphene nu este utilizat deja pretutindeni este ca aceste straturi foarte subtiri formeaza legaturi de indata ce sunt inghesuite intr-o macrostructura, si apoi se transforma din nou in grafit. Din acest moment cea mai mare parte a suprafetei sale de stocare se pierde si nu se mai comporta precum graphene”, a explicat Dan Li.
Insa acum, echipa sa a descoperit cheia mentinerii proprietatilor materialului graphene – apa. Daca este pastrat umed, sub forma de gel, apar forte de respingere intre straturi ceea ce previne transformarea graphen-ului in grafit.
„Tehnica est foarte simpla si usor de pus in practica. Ni s-a parut incredibil cand am descoperit-o. Am luat doua materiale ieftine, de baza, apa si grafitul, si am creat acest nano material cu proprietati fantastice”, a spus Li, citat de Machineslikeus.com.
„Sistemele de stocare foarte rapide, stabile si ieftine sunt foarte importante pentru viitorul reprezentat de electricitatea obtinuta din surse regenerabile. Aceste sisteme sunt cheia adoptarii la scara larga a vehiculelor electrice”, a mai spus cercetatorul.
Foto: Machineslikeus.com
Citeste si:
Inovatie MIT: Celule fotovoltaice tiparite pe hartie, tesaturi si plastic (VIDEO)
Imprimantele inkjet revolutioneaza industria energiei solare
Zece gadget-uri eco prin care poti fi mai "verde" in 2011 (FOTO)