Activități de făcut acasă de Ziua Pământului

Astăzi, la a 50-a ediție a Zilei Pământului, vor avea loc activități online – cum ar fi discuții despre schimbările climatice și despre dietele cu impact mai mic asupra mediului-, sesiuni de meditație, chiar și cuvântarea Papei Francisc. Există însă și o serie de provocări în care te poți înscrie astăzi: adunarea plasticului, consumarea unui fel de mâncare doar din plante sau semnarea de petiții.

Începând cu ora 16 (ora României), site-ul oficial earthday.org va transmite live, timp de 12 ore, activitățile care vor avea loc la nivel mondial pentru Ziua Pământului. Pe listă apar discuții cu diferite teme – schimbările climatice, salvarea speciilor, viața marină, lupta față de schimbările climatice prin diete, dar și sesiuni de meditație, cuvântarea Papei Francisc și concerte.

De asemenea, site-ul lansează o serie de provocări, care vor avea loc în următoarele 22 de zile și care „le vor permite oamenilor să se conecteze și să acționeze chiar acum, în fiecare zi, pentru planeta noastră”. În fiecare zi, pe canalele de social media ale Zilei Pământului vor fi postate diverse provocări, iar participanții se pot implica urmărind provocarea cu care rezonează și adăugând dovezi ale acțiunii lor, însoțite de #EarthDay2020 și #EARTHRISE. Provocarea de astăzi, de exemplu, este „Asumă-ți să votezi”.

„Cea de-a 50-a ediție a Zilei Pământului are loc într-un an de mare importanță electorală, cu 65 de alegeri electorale majore în toată lumea. Și este în joc mult mai mult decât politica – viitorul planetei depinde de modul în care oamenii votează”, scriu organizatorii.

Vor urma apoi provocări privind compostarea resturilor alimentare, citirea unor cărți despre mediu, crearea unor piese de artă, alegerea unor rețete pe bază de legume, voluntariat – profesorii, de exemplu, pot solicita materiale pe care le pot preda apoi elevilor-, generarea unei cantități cât mai mici de deșeuri – pentru o zi, plogging de unul singur.

Pentru alte activități desfășurate acasă găsiți inspirație aici (despre concursul Campioni ai Planetei, pentru elevi și profesori), aici (cum fac cititorii Green Report educație ecologică cu copiii acasă), aici (despre ce reguli să aplici acasă pentru a reduce risipa alimentară) și aici (despre cum poți să-ți sortezi și să organizezi lucrurile de acasă).

În plus, Google are un logo special pentru Ziua Pământului, care duce la un joc cu albine.

„Știați că două treimi din culturile din întreaga lume și 85% dintre plantele cu flori există datorită polenizării făcute de albine?”, este mesajul Google.

spot_img

Ultimele știri