România nu are un plan de acțiune pentru achiziții publice verzi

România se află printre ultimele 3 țări UE care nu are un Plan de Acțiune pentru Achiziții Publice Verzi. La nivel european, suma cheltuită anual de autorități este în medie 16% din PIB. În România, aceasta ajunge la aproape 19% din PIB – ceea ce înseamnă un volum imens de produse, servicii, lucrări achiziționate de autorități, cu impact major asupra mediului. Cu cât este mai mare volumul de achiziții publice non-ecologice, cu atât cresc costurile pentru state, având în vedere cheltuielile publice generate de poluare, deșeuri și alte surse de impact asupra mediului.

Potrivit concluziilor Etapei I a primului Studiu Național Privind Achizițiile Publice Verzi în România, derulat de Asociația Română pentru Dezvoltare Locală Durabilă (ARDLD) și ONV Law, ritmul achiziilor publice verzi la nivelul României este extrem de lent față de urgența cu care trebuie implementate măsuri privind țintele de neutralitate climatică, care astfel nu pot fi atinse de România până în 2050, conform obiectivului UE.

21% dintre autorități au respectat în ultimii 2 ani legislația privind achizițiile publice verzi de hârtie ecologică 

Doar 21% dintre autorități au respectat în ultimii 2 ani legislația privind obligativitatea de a face achiziții publice verzi în ceea ce privește hârtia (respectiv hârtie ecologică) – în condițiile în care hârtia este una dintre categoriile de mari consumabile la nivel de administrație publică, care generează atât impact major de mediu cât și cheltuieli semnificative.

„În medie, dintr-un număr total de 202 licitații pentru hârtie de copiat și hârtie grafică publicate în sistemul electronic de achiziții publice SEAP în perioada 13 noiembrie 2018 – 15 mai 2021, 79% dintre autorități nu au respectat legislația, respectiv nu au introdus în caietele de sarcini criteriile ecologice pentru achiziția de hârtie. 7% din totalul procedurilor au respectat parțial, iar doar 14% au respectat complet Ghidul de achiziții publice verzi,” a declarat Alina Bilan, Președinte ARDLD și Partener în cadrul ONV LAW.

Ordinul nr. 1068/1652/2018 din 4 octombrie 2018 pentru aprobarea Ghidului de achiziţii publice verzi cuprinde prevede că autoritatile publice locale sunt obligate să facă achiziții „verzi” pentru  6 categorii de produse și servicii pe care le cumpără în mod frecvent prin licitație sau achiziție directă: hârtie de copiat, mobilier, alimente şi servicii de catering, autovehicule pentru transport, produse şi servicii de curăţenie, echipamente IT de birou.

„Astfel, deși Ordinul privind achizițiile publice verzi este obligatoriu, cifrele arată că, la peste 2 ani de la adoptarea acestuia, mai mult de 70% dintre autorități nu îl aplică,” a completat Alina Bilan, coordonatorul studiului.

spot_img

Ultimele știri