UE lansează „creditele de natură” și promite bani pentru biodiversitate. O oportunitate pentru România?
În timp ce lumea se luptă să reducă emisiile de carbon, Uniunea Europeană deschide un nou front în lupta pentru mediu: creditarea biodiversității.
Sub forma așa-numitelor „credite de natură”, Bruxellesul propune un mecanism economic prin care protejarea ecosistemelor ar putea deveni nu doar o datorie morală, ci și o sursă de venit.
Promisiunea este mare: miliarde de euro direcționate către refacerea naturii.
Dar în spatele entuziasmului se află multe necunoscute. Poate fi natura convertită într-un instrument de piață fără să-i pierdem esența?
Ce sunt, de fapt, „creditele de natură”?
Conceptul este relativ simplu, dar cu implicații profunde. O entitate – publică sau privată – poate obține un credit dacă restaurează, protejează sau îmbunătățește un ecosistem: o pădure plantată, o zonă umedă refăcută, un habitat conservat.
Aceste credite pot fi apoi cumpărate de companii care doresc să compenseze propriul impact asupra mediului sau să-și îmbunătățească imaginea de sustenabilitate.
Este un model inspirat din piața creditelor de carbon, dar aplicat la biodiversitate. Doar că biodiversitatea nu se măsoară în tone, ci în vieți – și aici încep complicațiile.
Cum se măsoară o albină salvată?
Spre deosebire de emisiile de CO₂, care pot fi cuantificate cu precizie, natura este mai greu de redus la metrici. Cât valorează restaurarea unui râu? Sau reîntoarcerea unei specii într-un habitat? Cât de durabil este un proiect bazat pe o pădure tânără?
Definirea metodologiei este cheia. Comisia Europeană a lansat un apel la contribuții publice până pe 30 septembrie 2025, invitând ONG-uri, cercetători și companii să se pronunțe asupra criteriilor de certificare, monitorizare și eligibilitate.
Un grup de experți intersectorial va elabora până în 2027 un cadru pilot, în paralel cu armonizarea acestuia în cadrul Strategiei UE pentru biodiversitate 2030, care prevede refacerea a cel puțin 20% din ecosistemele degradate.
„Este esențial să integrăm natura în contabilitatea economică. Exact asta îşi propun creditele pentru natură. Atunci când sunt bine structurate, ele pot deveni un instrument eficient, bazat pe piață, care să stimuleze investițiile și inovația din partea sectorului privat. Iar prin investiții și soluții inovatoare, putem crea surse de venit pentru cei care protejează ecosistemele – de la fermieri și proprietari de terenuri, la silvicultori”, a subliniat Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, în discursul dedicat lansării planului.
Deşi UE s-a angajat să aloce pentru biodiversitate 10% din buget în 2026-2027, comunicarea adoptată de Comisie estimează că finanţarea necesară pentru biodiversitate este de 65 miliarde de euro anual.
Piața deja se mișcă – cu sau fără reguli
Chiar și în absența unui cadru unificat, piața voluntară a creditelor de natură se dezvoltă rapid. Se estimează că până în 2032 va atinge 37,6 miliarde USD, cu o rată anuală de creștere de 26%. Organizații internaționale precum Plan Vivo sau IUCN (Uniunea Internațională pentru Conservarea Naturii) dezvoltă deja metodologii pentru proiecte ce includ păduri, zone umede, recife de corali.
Lecții din piața carbonului: promisiuni fără fond?
Experiența creditelor de carbon obligă la prudență. Rapoarte recente – inclusiv de la Universitatea Berkeley – au expus supraestimări, dublă contabilizare, proiecte fantomă și chiar efecte negative asupra comunităților locale.
Riscul este ca și creditele de natură să fie folosite pentru greenwashing, în lipsa unor mecanisme de control. De aceea, ONG-urile cer garanții clare: proiectele să fie verificabile, transparente, durabile și să implice comunitățile locale.
România – potențial uriaș, dar tăcere oficială
România are un potențial unic în Europa: păduri virgine, pajiști seminaturale, Delta Dunării, Munții Carpați – toate ecosisteme ce ar putea genera credite valoroase.
Potrivit Asociației Forestierilor din România (ASFOR), sectorul silvic ar putea deveni un furnizor net de credite, cu condiția unui sistem de certificare transparent și predictibil. La Conferința Proprietarilor de Păduri din martie 2025 s-a subliniat că România poate deveni un actor regional important, dacă dezvoltă capacitatea instituțională necesară.
Însă, până acum, nicio poziție oficială nu a fost comunicată de autorități privind cadrul european al creditelor de natură.
Inițiative locale: mici pași în direcția corectă
Deja apar proiecte pilot pe plan local:
- În Parcul Național Munții Rodnei, se discută introducerea pădurilor comunitare în sistemul de credite de carbon, cu beneficii directe pentru primării și comunități locale.
- Proiectul Silvador Climate Action este deja certificat VERRA (VCS VM0012) și oferă credite corporative cu impact ecologic și social: protejarea bufniței de Ural și a habitatului pentru căprioare, dar și sprijin pentru dezvoltare rurală.
Creditele verzi în economie: interes în creștere
În paralel, finanțarea verde în România crește accelerat. În martie 2024, companiile din România au contractat credite verzi în valoare de 5 miliarde lei, arătând un apetit real pentru investiții sustenabile – chiar dacă reglementările sunt încă în formare.
Un instrument revoluționar sau un nou miraj?
Susținătorii spun că avem în față o oportunitate istorică de a atrage miliarde de euro pentru protejarea naturii. Dar criticii avertizează: fără reguli clare, acest mecanism poate transforma natura într-un activ speculativ, fără impact real.
Viitorul acestor credite va depinde de rigurozitatea legislației, de puterea comunităților locale și de transparența întregului lanț – de la proiect la certificare, vânzare și audit.
Natura nu poate fi înlocuită. Dar poate fi susținută
Pentru România, creditele de natură pot fi o șansă dublă: de a conserva peisaje excepționale și de a aduce resurse reale în comunități. Dar doar dacă tratăm natura nu ca pe o marfă, ci ca pe un capital viu care trebuie respectat, nu exploatat.
