Adrian Ciocanea: Propunerile CE in domeniul energiei – prilej pentru Romania de accelerare a schimbarilor structurale

Pachetul de masuri domeniul energiei si mediului, propus miercuri de presedintele Comisiei Europene, este unul extrem de ambitios si poate conduce la o schimbare calitativa de fond a economiei europene, iar pentru Romania el reprezinta o oportunitate excelenta de a-si accelera schimbarile structurale, a declarat joi seful Departamentului de Afaceri Europene, Adrian Ciocanea.

’Mergem toti intr-o directie si Romania poate recupera din intarzierile pe care le are tocmai gasind avantajele acestui pachet de masuri prezentate de Comisie’, a spus Ciocanea.

Pachetul legislativ in domeniul energetic pe care presedintele Comisiei Europene l-a prezentat in plenul Parlamentului European constituie unul dintre cele mai importante elaborate vreodata de executivul comunitar, este de parere seful DAE.

In ceea ce priveste calendarul adoptarii acestor masuri, acesta este unul relativ rapid, daca se tine cont de faptul ca ele ar urma sa fie aplicate din 2009, an in care Parlamentul European va avea o noua structura. Totusi, seful DAE estima ca este extrem de important sa se acorde atentia necesara schimbarilor structurale pe care le implica aplicarea masurilor propuse de executivul comunitar.

Referindu-se mai concret la propunerile prezentate de Jose Manuel Barroso, Adrian Ciocanea a apreciat ca ’la prima vedere, faptul ca Romania va putea sa emita gaze cu efect de sera cu pana la 19 la suta mai mult pana in 2020 in comparatie cu 2005 este unul favorabil’. Obiectivul ca pana in 2020 Romania sa-si sporeasca de la 17,8 la suta la 24 la suta proportia energiei regenerabila din totalul surselor de energie este perfect realizabila, dar trebuie tinut cont ca ’o mare parte din aceste 17,8 procente o reprezinta biomasa’. In aceasta privinta, se impune o crestere a randamentului in ansamblu al industriei energetice romanesti, dupa cum explica oficialul roman.

Legislatia propusa are la baza principiul "20/20/20 pana in 2020" (crestere cu 20 la suta a eficientei energetice, reducere cu 20 la suta a emisiilor de gaze cu efect de sera, si utilizare in proportie de 20 la suta a surselor regenerabile de energie, toate pana in anul 2020). Mai precis, pachetul de masuri anuntat miercuri contine cinci propuneri legislative esentiale, care urmeaza sa fie adoptate prin procedura de codecizie. Este vorba despre extinderea si imbunatatirea sistemului european de cote de emisii (EU ETS), de diminuarea cu 20 la suta, pana in 2020, a emisiilor de CO2 (fata de nivelul din 1990), de atingerea unei ponderi de 20 la suta de energie regenerabila pana in 2020 (din care 10 la suta sa fie reprezentati de biocombustibili, pana in 2020), de promovare a captarii si stocarii de CO2, precum si de stabilire a unor noi reguli referitoare la ajutoarele de stat.

Romania si Bulgaria sunt tratate cu cea mai mare generozitate de Comisie in ceea ce priveste alocarea cotelor de CO2, pe motiv ca cele doua tari, ultimele intrate in UE, au cea mai mare nevoie sa recupereze intarzierile din dezvoltarea economica. Bulgaria va beneficia de o crestere de 20 la suta a emisiilor de CO2, Ungaria de 10 la suta, Polonia de 14 la suta si Slovacia de 13 la suta. In schimb, Romania si Bulgaria vor trebui sa sporeasca ponderea energiilor regenerabile, de la 17,8 la suta in prezent, la 24 la suta in 2020 – in cazul Romaniei, si de la 9,4 la suta in prezent, la 16 la suta in 2020 – in cazul Bulgariei.

spot_img

Ultimele știri