Harley-Davidson va începe turațiile noilor sale motoare electrice în această săptămână, odată cu începerea turneului de promovare al acestui proiect în SUA.
Proiectul LiveWire Experience a început astăzi în New York. Astfel, fanii Harley-Davidson pot face teste de încercări la sediul reprezentanței din New York marți și miercuri. Reprezentanții constructorului le-au cerut motocicliștilor să ia în serios aceste teste, deoarece pe baza feed-back-ului primit de la ei se va decide dacă modelul va fi pus pe piață sau nu.
Următoarea oprire va fi la reprezentanța constructorului din Boston unde cei interesați o vor putea testa între 27 și 29 iunie. De asemenea, un model electric va fi disponibil și la muzeul Harley-Davidson din Milwaukee, în perioada 26-29 iunie.
În total, modelele electrice vor fi expuse în 30 de orașe.
Gândiți-vă la un avion de vânătoare pe un portavion. Proiectul LiveWire este mai mult ca prima chitara, nu o masina electrica. Este o expresie de individualitate și stil iconic care pur și simplu se întâmplă să fie electric”, a declarat director de marketing al Harley-Davidson, Mark-Hans Richer.
Autonomia motocicletei este de aproximativ 200 de kilometri și are o viteză maximă de 148 de km/h. O încărcare completă durează între 30 de minute și o oră.