Care sunt cele mai eficiente 4 măsuri pentru a combate schimbările climatice

Cât de mult contează alegerile personale ale fiecărui individ în combaterea schimbărilor climatice? Știința spune că acestea au un impact mai mare decât politicile guvernamentale sau deciziile luate la nivel înalt. Doi cercetători canadieni au publicat recent un studiu prin care recomandă patru principii, aplicabile pe scară largă, ale unui stil de viață care are un impact redus asupra mediului.

măsuri
foto: wikimedia commons

Una dintre  cele mai eficiente măsuri pentru a reduce emisiile de carbon este ca un cuplu să reducă numărul de copii pe care îl procreează.

„Adesea trec decenii până când politicile naționale și transformările energetice majore să schimbe infrastructura și instituțiile. Schimbările comportamentale au potențialul de a fi mult mai rapide și de a se răspândi mai mult”, se arată în studiu.

Autorii susțin că schimbările personale sunt într-adevăr eficiente dacă există îndeajuns de mulți oameni care să le adopte. Pentru a completa lista de acțiuni pe care o persoană trebuie să o facă pentru a reduce emisiile de carbon, autorii au analizat 148 de scenarii de schimbări comportamentale din 39 de surse.

1.Copii mai puțini

Reducerea numărului de copii cu unu. Potrivit cercetătorilor, în țările dezvoltate, un copil înseamnă în medie 58.6 tone de emisii de CO2 pe an. Pentru a ajunge la această cifră, cercetătorii au sumarizat totalul de emisii de carbon pe care l-ar genera un copil și toți urmașii acestuia, după care au împărțit această sumă la durata vieții părintelui. Fiecărui părinte i-au fost atribuite 50% din emisiile copilului, 25% din emisiile nepoților și așa mai departe.

2.Fără mașini

Dacă o persoană nu va mai folosi mașina un an, va genera mai puțin cu 2.4 tone de emisii de CO2.             

3.Mai puține călătorii cu avionul

Potrivit celor doi cercetători, evitarea unei călătorii cu avionul peste Atlantic economisește 1,6 tone de CO2 per călătorie

4. Dieta vegetariană

Într-un an o persoană ar genera cu 0,8 tone de emisii de CO2 mai puține dacă ar alege o dietă alimentară bazată pe legume și fructe. Industria producătoare de carne este mai poluantă decât sectorul transporturilor. Cea mai mare cantitatea de emisii de gaze cu efect de seră din industria alimentară provine din agricultura practicată pentru asigurarea hranei animalelor.

Potrivit celor doi cercetători, aceste acțiuni au un potențial mult mai mare de a reduce emisiile de carbon decât strategiile promovate în mod frecvent precum reciclarea (care este de patru ori mai puțin eficientă decât adoptarea unui regim alimentar fără carne) și schimbarea becurilor în casă (de opt ori mai puțin eficientă).

Studiul a fost publicat în revista Environmental Research Letters.

spot_img

Ultimele știri