35,6 miliarde tone CO2, aruncate in aer de industriasi

Emisiile de gaze cu efect de sera, provenite din industrie, s-au cifrat, la nivel mondial, la 35,6 miliarde tone, in 2012, cu 2,6% mai mult fata de anul precedent, potrivit raportului anual al Global Carbon Project.

Vestea a venit chiar astazi, cand la Doha, Qatar, continua negocierile din cadrul Conferintei partilor convenției-cadru a ONU pe schimbari climatice, incepute in urma cu 1 saptamana.

China si India, din nou campioane la poluare

China si SUA sunt aratate din nou cu degetul de specialisti atunci cand vine vorba de poluare si detin titlul de campioane, si in 2011, la cresterea emisiilor de dioxid de carbon, rezultate in urma activitatilor economice.

Emisiile de CO2, din China, au crescut cu 9,9%, in 2011, si cu 10,4%, in 2010. Cea mai populata tara de pe glob este considerata, in acest moment, si cel mai mare poluator, industria chineza aruncand in aer, anual, 28% din totalul emisiilor la nivel mondial. China este urmata de India si SUA, cu 16%. India a totalizat, in 2011, 7,5% din emisiile globale de CO2, in SUA inregistrandu-se insa o scadere a emisiilor fata de anul trecut.

De la 2 grade Celsius la 6 grade Celsius?

Totalul emisiilor de CO2, estimat la 35,6 miliarde de tone in 2012 (ceea ce presupune un ritm de crestere de 2,6% fata de 2010), devine mai mult decat ingrijorator. Iar daca acest ritm va ramane cel putin constant in anii ce vin, temperatura medie globala estimata va fi nu de 4 grade Celsius, ci de 6 grade Celsius, pana in 2050, sustin cercetatorii de la Global Carbon Project.

La summitul pe clima de la Doha, Qatar, care se desfasoara in aceste zile, in prezenta reprezentantilor a 200 de tari de pe glob, printre care se numara si Romania, discutiile vizeaza prelungirea Tratatului de la Kyoto, ceea ce presupune limitarea emisiilor si pastrarea unei temparaturi medii globale de 2 grade Celsius.

Greu de spus daca negocierile se vor incheia cu succes, mai ales ca prelungirea tratatului pare a fi la dispozitia politicienilor care indirect servesc anumite grupuri de interese.

In 2013, date relevante,
asteptate de la cel de-al V-lea Raport al IPCC

Roxana Bojariu, singurul expert din Romania al Grupului Interguvernamental pentru Schimbarea Climei (IPPC) si coordonatorul Sectiei de Climatologie din cadrul Administratiei Nationale de Meteorologie, sustine insa ca 6 grade Celsius reprezinta o limita hazardata a temperaturii medii globale. Mai ales ca, in decursul anilor, s-au inregistrat si scaderi, nu numai cresteri, ale nivelului emisiilor de CO2 la nivel mondial.

“Pare hazardata aceasta estimare de 6 grade Celsius. Ea vine, probabil, in contextul in care specialistii considera ca ritmul de crestere a emisiilor inregistrat in 2011 va ramane constant si in anii urmatorii insa este putin probabil, deoarece si in 2009, si in 2010 s-au inregistrat scaderi ale emisiilor de CO2 la nivel mondial”, a explicat, pentru Green Report, Roxana Bojariu.

Potrivit expertului  pe clima, mult mai relevante in acest sens vor fi informatiile prezentate in cel de-al V-lea Raport al IPPC, ce urmeaza sa fie dat publicitatii la sfarsitul anului 2013.

In ceea ce priveste negocierile pe clima ce au loc in Qatar, declarata cea mai poluata tara din lume, timp de 20 de ani la rand, Roxana Bojariu a spus ca acestea raman complicate, deoarece, din cauza crizei economice prelungite efectele schimbarilor climatice par a fi ramas pe plan secund.

100 de miliarde euro, pe an,
pretul poluarii aerului in Europa

Daunele pe care le aduce poluarea aerului sanatatii si mediului insumeaza anual, in UE, 100 de miliarde de euro, potrivit unui Raport al Agentiei Europene pentru Mediu (AEE), realizat in 27 de state europene si publicat in urma cu 1 an. Pe cap de locuitor, costurile au fost evaluate de catre AEE, anual, la 200-300 de euro, iar, in 2009, emisiile poluante provenite din 10.000 de mari uzine si instalatii electrice din UE au avut un impact asupra sanatatii oamenilor si asupra mediului, evaluat intre 102 si 169 de miliarde de euro.

Potrivit studiului, cele mai multe costuri cu poluarea mediului se inregistreaza in sectorul energiei electrice, intre 66 si 112 miliarde de euro. Pentru a rezolva aceasta problema, UE intentioneaza sa-si revizuiasca legislatia asupra calitatii aerului, in 2013, dar se asteapta la o puternica rezistenta din partea anumitor tari, printre care se numara Germania, Franta, Italia, Polnia si Marea Britanie, care au un numar foarte mare de uzine si centrale electrice.

Mihaela Pavnutescu

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri