ROMANIA CERE SPRIJINUL GERMANIEI PENTRU PROIECTELE DE MEDIU CU IMPACT TRANSFRONTIER
Attila Korodi, ministrul roman al Mediului si Dezvoltarii Durabile si Astrid Klug, secretarul de stat federal german al Mediului, Protectiei Naturii si Securitatii Nucleare, au discutat joi, 29 noiembrie, la Berlin, despre noua etapa de colaborare intre Germania si Romania, in domeniul protectiei mediului. Discutiile au fost prilejuite de Simpozionul International „Noi perspective pentru o Uniune de Mediu”, organizat de Fundatia Federala Germana pentru Mediu si de Centrul de Dialog International pentru Mediu si Dezvoltare.
Romania este unul dintre partenerii cu care Germania isi propune sa initieze, din anul 2008, o noua etapa de colaborare, astfel incat noile state membre ale Uniunii Europene sa-si poata atinge tintele de mediu la nivel national, dar si sa beneficieze de sprijinul german in ce priveste proiectele cu impact transfrontier, proiecte devenite de o importanta crescanda, in conditiile in care Romania reprezinta acum si una dintre tarile de granita ale Uniunii.
Attila Korodi a solicitat acordul partii germane de a sprijini Romania in chestiunea proiectului Bastroe, iar partea germana a precizat ca se va implica mai mult in problematica acest proiect, urmand a fi utilizate in acest sens instrumentele asigurate de Comisia Internationala pentru Protectia Fluviului Dunarea (ICPDR) si de Conventia privind Evaluarea Impactului asupra Mediului in Context Transfrontiera (Conventia Espoo). De asemenea, in anul 2008, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile va beneficia de noi proiecte de asistenta tehnica din partea Germaniei, prin care se va produce un important transfer de know-how pentru obiective vizand retehnologizarea, prevenirea schimbarilor climatice si reducerea emisiilor de de dioxid de carbon.
Ministrul Attila Korodi a propus ca noua etapa a cooperarii romano-germane sa se concretizeze deja prin incheierea unor noi memorandumuri bilaterale de cooperare, in perioada imediat urmatoare.
Attila Korodi a prezentat si principalele obiective pe care trebuie sa le atinga Romania in urmatorii ani, accentuand asupra domeniilor sensibile pentru tara noastra, managementul apei si al deseurilor. „4 proiecte majore, care vor beneficia de finantare din fonduri europene, in domeniul apei si apei uzate, au fost deja trimise la Comisia Europeana, iar pana la sfarsitul anului, alte 7 proiecte, care sunt acum intr-un stadiu avansat de pregatire, vor fi inaintate Comisiei”, a precizat ministrul roman al mediului.
Simpozionul International „Noi perspective pentru o Uniune de Mediu” care se va incheia vineri, 30 noiembrie, grupeaza, alaturi de Romania si Germania, reprezentanti din Polonia, Bulgaria, Lituania si Croatia. Participarea romaneasca la acest eveniment este intregita de prezenta unor reprezentanti ai municipalitatilor locale si ai unor companii private.
Plecand de la exemplele prezentate de catre reprezentantii noilor state membre ale Uniunii Europene, organizatorii evenimentului intentioneaza sa elaboreze un material referitor la stadiul implementarii strategiilor nationale in tari, orase si municipalitati, precum si la oportunitatile de cooperare la nivel intenational pentru descoperirea de noi solutii. De asemenea, simpozionul insista pe dezvoltarea modalitatilor de cooperare in ceea ce priveste schimbul de experienta si transferul de tehnologie intre tarile participante.
Serviciul Relatii Publice al Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile