20/11/07 MMDD – Forumul National de Mediu

Silviu STOICA, secretar de stat MMDD a participat in aceasta dimineata la „FORUMUL NATIONAL DE MEDIU – Energii alternative. Tranzactii cu certificate de emisii. Noi tehnologii de mediu”, eveniment organizat de FINMEDIA, sub patronajul Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile.

„Forumul National de Mediu, care se desfasoara azi, ne pune in fata unei teme deosebit de sensibile – cea a certificatelor de emisii pentru gaze cu efect de sera, si in fata a doua posibile solutii pentru provocarile imediate, dar mai ales de perspectiva, pe care le ridica nevoia protejarii de resurse si necesitatea dezvoltarii durabile: este vorba de noile tehnologii de mediu si de energiile alternative”, a declarat Silviu Stoica.

Dincolo de ceea ce face fiecare consumator in gospodaria sa, utilizarea formelor alternative de energie pare a fi o solutie importanta la nivel european si mondial, atat pentru mediu cat si pentru protejarea resurselor. Este si motivul pentru care ea constituie deja o parte consistenta a viitoarei strategii europene in domeniul energiei. Romania are si ea de facut eforturi in acest sens si de indeplinit cateva angajamente clare in domeniul energiilor regenerabile. Astfel, tara noastra s-a angajat ca, pana in anul 2010, energia electrica provenita din surse verzi sa reprezinte 33% din consumul national. Dupa 2015 procentul urmeaza sa creasca la 35%, iar in 2020 sa ajunga la un nivel de 38%.

Secretarul de Stat din cadrul MMDD a subliniat ca pentru a ajunge la acest nivel „va fi insa nevoie de investitii serioase, in care accentul major care trebuie pus pe cercetare. In conformitate cu prevederile Strategiei de valorificare a surselor regenerabile de energie, necesarul de investitii in perioada 2003 – 2015, este estimat la 2,7 miliarde de Euro, din care peste doua miliarde investitii directe.

In acest sens, incurajam agentii economici, precum si autoritatile locale sa utilizeze Administratia Fondului pentru Mediu ca instrument financiar. AFM finanteaza astfel de proiecte si suporta in proportie de 50% din costurile eligibile ale proiectului (pt agentii economici) si 60% (pentru autoritati locale)”.

Una dintre temele intens dezbatute in cadrul intalnirii de astazi a fost si aceea a tranzactiei certificatelor de gaze cu efect de sera. Specialistii Ministerului Mediului si Dezvoltarii Durabile au prezentat posibile urmari si masuri determinate de decizia Comisiei Europene de a reduce numarul total de certificate de emisii de gaze cu efect de sera, propuse a fi alocate la nivel national, pentru Romania, prin Planul National de Alocare.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri