Organizatia Natiunilor Unite pentru Agricultura si Alimentatie (FAO) cere masuri urgente pentru a limita impactul economic si de mediu provocat de distrugerea mangrovelor, informeaza Earth Portal.
Incepand cu 1980 a disparut 20% din suprafata acoperita cu mangrove de la nivel mondial, de la 18.8 milioane de hectare a scazut pana la 15.2 milioane de hectare in 2005, se arata in studiul "The world’s mangroves 1080-2005". Totusi, rata disparite s-a redus in ultimii ani datorita constientizarii importantei acestor ecosisteme.
FAO cere o mai buna protectie si un mai bun management al mangrovelor, avand in vedere rolul crucial pe care il au in asigurarea lemnului, hranei, medicamentelor, dar si pentru conservarea habitatelor unor animale cum sunt crocodilii, serpii, tigrii, caprioarele, delfinii si pasarile.
Aceste paduri de coasta se gasesc in peste 120 de tari, aigurand si protectia zonelor de coasta impotriva eroziunii, a ciclonilor si a vanturilor.
"Mangrovele sunt importante zone umede impadurite si majoritatea tarilor au interzis acum folosirea lor in acvacultura si cunosc impactul asupra mediului inainte de folosirea mangrovelor pentru alte scopuri", a declarat Wulf Kilmann, director al Diviziei de Produse Forestiere din acdrul FAO, inainte de aniversarea internationala a zonelor umede, care are loc pe 2 februarie.
El a adaugat ca aceasta constientizare a dus la o mai buna protectie si management al mangrovelor in unele tari, dar a precizat ca suprafetele de mangrove care dispar raman foarte mari.
"Rata pierderii padurilor de mangrove este mult mai mare decat al oricarui alt tip de padure", a mentionat Wulf Kilmann. El a avertizat ca daca despaduririle de mangrove continua se pot inregistra pierderi importante de biodiversitate si habitate, care vor avea un impact negatic si asupra turismului.
"Tarile trebuie sa se angajeze intr-un proces de conservare mai eficient si intr-un management sustenabil al ecosistemelor umede si al mangrovelor de la nivel mondial", a declart Wulf Kilmann. Principalele cauze ale distrugerii mangrovelor sunt reprezentate de cresterea demografica, transformarea acestor zone in arii piscicole,agricultura, infrastructura si turism, poluare.
Asia este continentul care a inregistrat cele mai mari pierderi, peste 1.9 milioane de hectare distruse incepand cu 1980, din cauza exploatarii solului. Indonezia, Mexic, Pakistan, Papua Noua Guinee si Panama sunt tarile care au inregistrat cele mai mari pierderi in acest interval.
In alte tari ca Bangladesh suprafetele acoperite de mangrove au crescut ."Padurea Sundarbans din Bangladesh, parte dintr-una din cele mai mari regiuni de mangrove din lume, este bine protejata si nu a suferit mari schimbari in ultimele decenii, in afara de pagubele produse de ciclonii din 2007", a spus Mette Wilkie.
FAO va lansa in cursul acestui an un atlas mondial al mangrovelor.
Foto: nytimes.com