15/10/2009 4ACE – „Mesaje pentru Marea Neagra”

Campania isi propune sa stranga fonduri pentru dotarea laboratoarelor Institutului cu aparate moderne, dar si sa sensibilizeze publicul larg cu privire la dezastrul ecologic din Marea Neagra

Bucuresti, 14 octombrie 2009: Campania ”Mesaje pentru Marea Neagra”, initiata si derulata pro bono de 4 ACE-pr&publicity, pentru sustinerea Institutului National de Cercetare – Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” din Constanta, va demara in aceasta saptamana sub sloganul ”Gandeste-te la mare, actioneaza pentru viitor”.

Obiectivul principal al proiectului este colectarea de fonduri in vederea dotarii Institutului ”Grigore Antipa” cu echipamente necesare studierii si reproducerii speciilor amenintate, pentru ca acestea sa poata repopula in viitor apele Marii Negre. In prezent, in Marea Neagra se mai exploateaza doar 5 dintre cele 26 de specii de pesti cu importanta comerciala, printre speciile amenintate numarandu-se rechinul, calutul de mare, delfinul, foca etc.

”Marea Neagra nu inseamna numai litoral si vacanta de vara; Marea Neagra este a noastra indiferent de anotimp. Este un organism urias care, la randul sau, sustine viata a mii de alte organisme. Prin aceasta campanie ne dorim ca tot mai multi oameni sa constientizeze importanta sa naturala si comerciala si sa se alature demersului nostru de a salva Marea Neagra, care in ultimul timp se confrunta cu probleme grave, precum depopularea masiva, poluarea cu substante chimice sau pescuitul ilegal”, a declarat Elena Olteanu, General Manager 4 ACE.

Fondurile stranse vor fi directionate si catre programul de recreare a doua habitate marine cu rol esential in dezvoltarea timpurie a unor tipuri de pesti, si care adapostesc o mare diversitate de specii, unele dintre acestea pe cale de disparitie.

”Am fost surprinsi cand cei de la 4 ACE ne-au sunat sa ne propuna acest proiect, pentru ca nu ne asteptam ca cineva sa-si doreasca sa lucreze dezinteresat pentru o miza atat de mare. Speram sa strangem fondurile necesare pentru dotarea unui laborator specializat care sa ne permita studierea speciilor amenintate in afara habitatelor lor naturale, pentru a contribui si mai mult la refacerea si protejarea Marii Negre”, a completat dr. ing. Simion Nicolaev, director general al Institutului National de Cercetare – Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” din Constanta.

Campania va fi promovata pe toate mediile – print, online si radio-TV – prin parteneriatele incheiate cu trustul Realitatea-Catavencu, Agora Media si eOk.ro.

Campania beneficiaza de sprijinul unor parteneri importanti precum GreenPeace, Green Report, Agora Media, eOk.ro, Asociatiile Advice Students si ASLS, studioul de creatie BroHouse, studioul de productie Animotion, Smart Dance, compania de produse promotionale Aesop, Atelierul de Creatie Mix, Casa de avocatura Sorescu si Mateescu, subasalt.ro, agentia de monitorizare a presei Media Image.

De asemenea, cei care doresc sa sustina acest proiect, o pot face accesand site-ul www.mesajepentrumare.ro, unde pot afla mai multe despre problemele Marii Negre si pot cumpara diverse obiecte promotionale care se vor transforma in donatii pentru Institut. In plus, pot fi donate sume de bani direct in contul Institutului National de Cercetare – Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” din Constanta.
Campania va culmina cu un eveniment dedicat marii, ce va avea loc pe 31 octombrie, data la care se celebreaza Ziua Internationala a Marii Negre.

Despre 4 ACE–pr&publicity

Agentia 4 ACE este specializata in PR si publicity ca mijloace principale de comunicare a imaginii de companie si de produs. Experienta 4 ACE in promovarea imaginii de companie si de produs implica o foarte buna cunoastere a mass-media, organizarea de ample campanii de promovare de produs si corporate, realizarea de strategii de comunicare si imagine, organizarea de evenimente de promovare. Agentia este singura din Romania certificata ISO, pentru managementul calitatii serviciilor oferite. Din portofoliul actual al agentiei fac parte Baumix, Dermastyle, Digital Cable Systemes, Flamingo International si Flanco, Genius, Indesit Company, OKI Printing Solutions.

Pentru mai multe detalii vizitati site-ul www.4ace.ro.

Despre Institutul National de Cercetare si Dezvoltare Marina “Grigore Antipa”

Institutul National de Cercetare – Dezvoltare Marina “Grigore Antipa” (INCDM) se afla sub autoritatea Ministerului Mediului, fiind creat in 1999 prin reorganizarea Institutului Roman de Cercetari Marine. INCDM are ca principale domenii de activitate cercetarea fundamentala, aplicativa si tehnologica in domeniul oceanografiei, ingineriei costiere, ecologiei, protectiei mediului si resurselor marine vii, cu rol crucial pentru cunoasterea, protectia si gestionarea zonei costiere si a mediului marin in zona economica exclusiva proprie Romaniei la Marea Neagra.

spot_img

Ultimele știri