România are un necesar de perdele forestiere pentru protecția drumurilor naționale și autostrăzilor estimat la o lungime de aproximativ 1.720 de km, iar în ultimii 14 ani, din cauza neconcordanțelor legislative s-a reușit realizarea a doar 9 km de perdele forestiere, a declarat, joi, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca Palmer.
Una din cauzele principale pentru care până acum nu s-a rezolvat problema perdelelor forestiere, este legată de procedura complicată de expropiere, reglementată de două acte normative distincte, respectiv Legea nr.255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local și Legea nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție. Cele două legi prevedeau, însă, proceduri de expropriere diferite”, a explicat Cristiana Pașca Palmer.
Aceasta a precizat că prin OUG pentru modificarea Legii nr.289/2002 privind perdelele forestiere de protecție, adoptat de Guvern în ședința din 31 august 2016, expropierea pentru căile de comunicație se va face de-acum încolo doar utilizând prevederile Legii nr.255/2010.
Așadar, Romsilva beneficiază acum de cadrul legal pentru demararea de urgență a procedurilor de expropriere și am cerut conducerii Romsilva să acționeze cu celeritate pentru demararea exproprierilor și a lucrărilor de plantare de perdele forestiere pentru a asigura atât protecția cetățenilor cât și a infrastructurii pe timp de iarnă, a mai spus ministrul Mediului.