12/12/07 MMDD – Romania preia presedintia EECCA

Maine, la Moscova, Romania va prelua presedintia Grupului de lucru pentru Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala al Initiativei pentru Apa a UE

La Moscova se va desfasura in data de 13 decembrie cea de-a zecea intalnire a Grupului de lucru pentru Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala (EECCA) al Initiativei pentru Apa a Uniunii Europene (EUWI). Cu aceasta ocazie, Romania va prelua de la Comisia Europeana, prin intermediul delegatiei conduse de Lucia Ana Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile, presedintia acestui grup de lucru.

Lucia Ana Varga, secretar de stat in Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si presedinte in exercitiu al Comisiei Internationale pentru protectia fluviului Dunarea (ICPDR) considera ca: „Romania a dovedit ca are experienta si specialisti bine pregatiti in domeniul gospodaririi apelor, si in virtutea acestui lucru Uniunea Europeana va transfera catre noi presedintia acestui grup de lucru.”

Pe agenda intalnirii se afla subiecte referitoare la politicile din domeniul gospodaririi apelor din Republica Moldova, Armenia si Georgia, prezentarea unor strategii de finantare pentru sectorul apei din Federatia Rusa precum si experienta Bancii Europene pentru Reconstructie si Dezvoltare in finantarea proiectelor de modernizare a infrastructurii pentru apa.
De asemenea, se vor purta discutii despre instrumentele de cooperare existente la nivelul Comisiei Europene si in Statele Membre ale Uniunii Europene si despre rezultatele procesului de monitorizare a implementarii politicilor dedicate gospodaririi apelor in regiunea EECCA. In cadrul lucrarilor se va stabili programul de lucru pentru anul 2008 si subiectele ce se vor afla pe agenda viitoarei intalniri a grupului EECCA.

Romania, prin delegatia MMDD, va propune realizarea unui schimb de experienta in domeniul gospodaririi apelor intre tarile din vestul si estul regiunii, in cadrul viitoarelor intalniri ale grupului de lucru EECCA. Secretarul de stat Lucia Ana Varga va prezenta in cadrul reuniunii directiile de actiune ale grupului EECCA pentru 2008.

Pe de alta parte se vor continua actiunile demarate de Comisia Europeana, dezvoltarea dialogurilor referitoare la politicile nationale in domeniul apei, stabilirea unor strategii de finantare si aplicarea principiilor Directivei Cadru pentru Apa in tarile care fac parte din aceasta componenta.

Romania va lua in considerare obiectivele si provocarile europene in domeniul managementul resurselor de apa si se va implica activ in promovarea celor mai bune practici europene prin aplicarea principiilor Directivei Cadru pentru Apa.

Despre Initiativa pentru Apa a Uniunii Europene (EUWI):

Initiativa pentru Apa a Uniunii Europene (EUWI) a fost lansata cu ocazia Summitului Mondial pentru Dezvoltare Durabila ce s-a desfasurat la Johannesburg in 2002. Aceasta initiativa este parte a programului de dezvoltare durabila al UE si are drept scop principal atingerea starii bune a apei, in contextul unei abordari integrate a managementului resurselor de apa.

EUWI cuprinde patru componente si anume: 1. Africa 2. Mediterana, 3. Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala, 4. America Latina.

Gupul de lucru pentru Europa de Est, Caucaz si Asia Centrala (EECCA) este un parteneriat creat in scopul imbunatatirii managementului resurselor de apa si cuprinde 12 tari (Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Kazahstan, Republica Kirgiza, Republica Moldova, Federatia Rusa, Tadjikistan, Turkmenistan, Ucraina, Uzbekistan), cu o populatie de aproximativ 281 milioane de locuitori.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri