12/10/07 MMDD – Conferinta MEDIU PENTRU EUROPA

Conferinta MEDIU PENTRU EUROPA: un mecanism paneuropean practic, dar care trebuie imbunatatit

Delegatia Romaniei, condusa de Secretarul de Stat MMDD, Silviu Stoica, delegatie participanta la cea de a 6-a Conferinta ministeriala "Mediu pentru Europa", desfasurata in Serbia, a adoptat astazi, 12 octombrie, alaturi de celelalte 55 de state participante, documentul de referinta al acestui eveniment: Declaratia ministeriala de la Belgrad.

Prin aceasta declaratie, cele 56 de state membre ale Comisiei Economice pentru Europa a Uniunii Europene (UNECE) isi asuma angajamentul de a pastra si imbunatati cadrul de colaborare stabilit prin Conferinta "Mediu pentru Europa" (EfE). Acest cadru ramane cel mai potrivit pentru a sustine eforturile tarilor membre in atingerea obiectivelor cheie, in ceea ce priveste imbunatatirea calitatii mediului si a vietii oamenilor din aceste regiuni.

In acelasi timp, participantii au convenit ca este nevoie de un plan concret de reforma al EfE, pe care Comitetul de Politici de Mediu al UNECE urmeaza sa-l dezvolte impreuna cu partenerii EfE, pana la urmatoarea sesiune UNECE, din anul 2009.

Ariile cheie care se intentioneaza sa fie subiectul acestei reforme sunt:
– intarirea capacitatii institutionale;
– continuarea procesului de monitorizare si evaluare a calitatii mediului in regiune si imbunatatirea acestuia;
– problemele de cooperare transfrontaliera si sub-regionala;
– noi prioritati cu relevanta pentru regiune, care nu sunt acoperite prin alte instrumente de cooperare intre tari.

Participantii la aceasta conferinta au convenit ca, desi cadrul EfE continua sa-si dovedeasca utilitatea, el necesita imbunatatiri pentru ca obiectivele majore ale acestuia sa poate fi atinse intr-un ritm mai accelerat. Analiza celui de-al patrulea Raport de evaluare (Raportul Belgrad) releva ca, in continuare, peste 100 de milioane de oameni din zona paneuropeana nu au acces la apa potabila si la sisteme sanitare adecvate. Biodiversitatea ramane amenintata si se afla in declin, agravata de impactul schimbarilor climatice, iar transporturile si managementul defectuos al deseurilor, in special al deseurilor si chimicalelor periculoase, raman factori majori de poluare.

EFE trebuie sa raspunda acestor provocari in crestere printr-un mecanism bazat pe instrumente concrete de evaluare. Dezvoltarea capacitatii de implementare la nivel local si gasirea unor solutii de finantare adecvate prin mobilizarea resurselor existente, trebuie sustinute prin flexibilitate in cooperare si decizie. Participantii au convenit ca, in mecanismul EfE, rolul societatii civile, dar si cel al mediului de afaceri, trebuie sa creasca.
O tema de interes major pe agenda Conferintei a reprezentat-o educatia pentru dezvoltare durabila. In spiritul PPP (People – Planet – Profit), in care s-au desfasurat lucrarile pe aceasta tema, segmentul ministerial a adoptat Declaratia privind Educatia pentru Dezvoltare Durabila, care subliniaza angajamentul tarilor membre UNECE de a intari implicarea tuturor partenerilor sociali, inclusiv a societatii civile si a mediului de afaceri, in procesul educatiei de mediu.

In acelasi timp, in cadrul sectiunii referitoare la conservarea biodiversitatii, participantii au adoptat Declaratia referitoare la colaborarea in acest domeniu, in vederea diminuarii pierderii biodiversitatii pana in anul 2010, obiectiv esential, formulat pentru prima oara prin adoptarea Conventiei Natiunilor Unite privind diversitatea biologica.

In ceea ce priveste schimbarile climatice, tarile din sud-estul Europei vor putea beneficia de un instrument important pentru implementarea proiectelor si programelor in domeniu. Astfel, pe langa Initiativa regionala lansata la aceasta Conferinta, participantii au agreat stabilirea, la Belgrad, a unui centru virtual subregional, care sa asigure asistenta tehnica, instruire si informatii in acest sector.

Delegatia romana, prin Secretarul de Stat Silviu Stoica, a intervenit la toate cele 8 sectiuni ale Conferintei.
Pe langa participarea la lucrarile Conferintei, delegatia Romaniei a fost coorganizator a doua evenimente aditionale (side-events), care au dezbatut: implicarea publicului in luarea deciziei de mediu, in contextul punerii in aplicare a Conventiei ESPOO si contributia Conventiei de la Viena si a Protocolului de la Montreal la atingerea obiectivelor stabilite de Conventia privind Schimbarile Climatice.

Secretarul de Stat roman a participat de asemenea la evenimentul dedicat prezentarii Raportului 2007, referitor la analiza actiunilor in cadrul bazinului raului Tisa, avand in vedere calitatea Romaniei de Presedinte al Comisiei Internationale pentru bazinul fluviului Dunarea, in anul 2007. Secretarul de Stat Silviu Stoica a moderat side-event-ul dedicat Conventiei ESPOO, subliniind ca aceasta conventie pune la dispozitie un cadru foarte eficient pentru ca statele sa poata sa negocieze in termeni de succes reciproc proiectele de mediu cu impact transfrontalier.

Silviu Stoica a oferit un exemplu practic asupra modului in care Romania si vecinii ei fructifica acest cadru in cazul proiectelor exploatarii miniere de la Rosia Montana si celei a Canalului Bastroe. In ambele cazuri, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile insista ca procedurile prevazute de Conventia ESPOO sa fie respectate cu strictete, astfel incat sa se previna impactul negativ major de mediu, pe care aceste proiecte il pot genera.Tarile participante au cazut de acord ca urmatoarea intalnire ministeriala a Conferintei "Mediu pentru Europa" sa se desfasoare in anul 2011, in Kazahstan.

spot_img

Ultimele știri