Let’s do it, Romania! 1 din 3 români vor să curețe mediul de deșeuri

O treime dintre români vor să se implice în acțiuni de protecție a mediului și de curățare a deșeurilor. Mai mult, se declară dispuși să își mobilizeze și prietenii în astfel de activități. Totodată, două treimi cred că acțiunile de curățenie influențează comportamentul cetățenilor. Estimările aparțin companiei Reveal Marketing Research, care a efectuat recent un studiu pentru „Let`s Do It, Romania!”.

curățare deșeuri

La nivel declarativ, 8 din 10 români obișnuiesc să strângă deșeurile produse de ei și de prieteni atunci când ies în natură, iar 17% spun că adună și deșeurile lăsate în urmă de alții. La polul opus, 4,5% dintre respondenți nu se consideră responsabili de strângerea deșeurilor, iar 0,2% spun că nu au timp sau uită să le strângă.

Paradoxal, însă, cantitățile de deșeuri adunate în timpul acțiunilor „Let`s Do It, Romania!” sunt semnificative. Doar anul acesta, peste 136.000 de voluntari au stâns în jur de 168.000 de saci plini cu deșeuri. 

Prin studiul comandat, fondatorii „Let`s Do It, Romania!” au mai încercat să afle percepția românilor asupra acțiunilor desfășurate de ei anual.

Ce cred românii despre „Let`s Do It, Romania!”

Unul din trei români a auzit de „Let`s Do It, Romania!” și ia în considerare participarea la eveniment. 25% din cei intervievați susțin că ar putea implica alături de ei 1-3 persoane, 36% dintre repondenți consideră că pot mobiliza alte 4-5 persoane, în timp ce 24% susțin că pot convinge până la 10 persoane să ia parte la acțiuni de voluntariat.

În ceea ce privește vârsta celor care doresc să se implice, cei mai receptivi par tinerii de 18-25 de ani. 41% dintre cei dispuși să participe la acțiuni au această vârstă, pe când persoanele cu vârste cuprinse între 36 și 45 de ani reprezintă 36% dintre doritori.

Şi nivelul de educație pare definitoriu. Cel mai puțin dispuse să participe la astfel de acțiuni sunt persoanele de peste 46 de ani și cele care au absolvit doar treapta I de liceu (10 clase). Dintre persoanele cu studii post-universitare, 80% cred că „Let`s Do It, Romania!” poate aduce schimbări de comportament în rândurile cetățenilor.

Studiul a fost realizat în noiembrie 2016, pe 1.000 de respondenți, cu vârste cuprinse între 18 și 55 de ani, din mai multe regiuni ale țării: București, Muntenia, Moldova, Transilvania. Metoda de cercetare folosită a fost CATI (chestionar standardizat aplicat prin telefon persoanelor selectate aleator).

spot_img

Ultimele știri