Progres in salvarea celei mai rare rate din lume

Primele rezultate in salvarea de la extinctie a celei mai rare rate din lume au fost sarbatorite recent de expertii in conservare din Madagascar, potrivit Daily Mail. Numai 20 de exemplare de rate salbatice de Madagascar mai traiesc in salbaticie in intreaga lume.

Aceasta rata critic amenintata cu extinctia este atat de rara incat a fost declarata disparuta la sfarsitul anilor 1990 pana ce oamenii de stiinta au mai descoperit din intamplare cateva exemplare in timpul unei expeditii in Madagascar, in 2006.

Pentru a impiedica disparitia acestei minunate creaturi de pe fata pamantului, o echipa de experti in protejarea animalelor salbatice au pus la bataie un plan de conservare a ratelor de Madagascar. Planul consta in colectarea mai multor oua ale acestei rate salbatice, punerea lor la incubator si apoi cresterea puilor printr-un program special de inmultire.

Dupa o incercare esuata, eforturile specialistilor au dat in final rezultate. Acum pretioasele ratuste sunt crescute in captivitate la un centru din Madagascar. Expertii spera ca programul de conservare va rezulta in nasterea unui suficient numar de rate pentru ca intr-o zi o populatie sa fie eliberata din nou in salbaticie.

Programul de inmultire a ratelor de Madagascar a fost derulat de Durrell Wildlife Conservation Trust, Wildfowl & Wetlands Trust (WWT), The Peregrine Fund, in colaborare cu guvernul Madagascarului.

Foto: dailymail.co.uk

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri