Primariile din Arad amendate pentru gropile de gunoi

Garda de Mediu Arad a aplicat, in urma unui control privind "Inchiderea spatiilor de depozitare rurale pana la 16 iulie 2009", un numar de 54 de sanctiuni, dintre care 28 de amenzi contraventionale si 26 de avertismente, informeaza Agerpres.

"In cadrul acestei actiuni de control tematic, Garda de Mediu a efectuat verificari la toate cele 70 de administratii publice locale care intra sub incidenta prevederilor mentionate mai sus, adica cele 68 de comune din judetul Arad, respectiv orasele Santana si Pecica", a declarat Laurentiu Calin Bibart, prefectul judetului Arad.

Potrivit sursei citate, in prima etapa au fost efectuate controale la administratiile publice locale mentionate, fiind aplicate sanctiuni la cele care au declarat ca au inchis depozitele de deseuri respective, dar in fapt nu au realizat acest lucru. Au fost stabilite masuri cu termene clare, asumate de catre administratiile publice locale, privind finalizarea lucrarilor de inchidere si reabilitare a acestor spatii de depozitare, in prima etapa fiind aplicate 42 de sanctiuni contraventionale, din care 16 amenzi contraventionale si 26 de avertismente.

Cea de a doua etapa a actiunii tematice a constat in reluarea controalelor la administratiile publice locale care nu au realizat integral prevederile legale referitoare la inchiderea si ecologizarea spatiilor de depozitare rurale, administratii la care au fost stabilite masuri in acest sens, in aceasta etapa a controlului fiind aplicate alte 12 amenzi contraventionale.

"In total, la finalul celor doua etape ale acestui control tematic, au fost aplicate un numar de 54 de sanctiuni contraventionale, din care 28 de amenzi contraventionale si 26 de avertismente", a precizat prefectul Bibart. "La aceasta data, la nivelul judetului Arad sunt inchise si ecologizate un numar de 58 de depozite de deseuri situate in zonele rurale ale judetului Arad; la 46 de depozite s-a sistat doar depozitarea deseurilor, iar alte 10 depozite se afla in operare", a adaugat prefectul judetului Arad.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri