Pornirea turbinelor eoliene de la Fantanele a adus divizia romana de productie si trading a CEZ pe profit

Multumita faptului ca a pornit turbinele eoliene de la Fantanele, divizia de productie si trading de energie a grupului ceh CEZ a inregistrat, in primul semestru, un profit EBITDA de 24,6 milioane euro, in Romania, comparativ cu o pierdere de circa 4 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut, relateaza Mediafax.

Astfel, potrivit unui raport al companiei, proiectul Fantanele a contribuit cu circa 28,7 milioane euro la profitul EBITDA (inainte de dobanzi, taxe, depreciere si amortizare) al diviziei de productie si trading a grupului CEZ in primul semestru.

In prima jumatate a anului, divizia de distributie si vanzari a grupului ceh a inregistrat, in Romania, un profit EBITDA de 32,8 milioane euro, fata de 45 milioane euro in aceeasi perioada a anului trecut. O serie de factori au influentat aceasta scadere, printre care veniturile mai mari din 2010 datorita unei decizii a autoritatilor, costurile mai mari generate de pierderile din retea si de tarifele de distributie, precum si veniturile mai scazute din penalitati in urma deciziei guvernului de a plafona aceste sanctiuni.

In total, parcurile eoliene ale grupului, de la Fantanele si Cogealac, au generat circa 0,35 TWh de electricitate in primul semestru. Anul trecut, Romania a avut un consum national de energie de 53,8 TWh.

Grupul ceh este prezent in Romania din 2005, cand a privatizat filiala Electrica Oltenia. CEZ are activitati pe piata productiei, tradingului, distributiei si furnizarii de electricitate.

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri