Misterul pliscului tucanului a fost dezlegat

Oamenii de stiinta cred ca au descoperit misterul pliscului enorm al tucanului. Pasarea are un cioc atat de mare pentru a-si pastra temperatura corpului scazuta. Cercetatorii au folosit camere cu infrarosu cu ajutorul carora au observat ca pasarea se “debaraseaza” de caldura in cioc, reglandu-si astfel temperatura corpului, informeaza BBC News.

Printre teoriile care au stat la baza explicarii dimensiunii impresionante a ciocului s-au numarat atragerea partenerilor, decojirea fructelor, pradarea cuiburilor sau avertizarea vizuala. O echipa de cercetatori de la Universitatea Brock din Canada a lansat ipoteza reglarii temperaturii corpului care ar fi explicatia faptului ca tucanul are cel mai lung plisc dintre pasari, reprezentand doua treimi din lungimea corpului sau. “Am folosit tehnologie pentru a evalua temperatura de la suprafata pliscului tucanului cand avea de-a face cu temperaturi intre 10 si 35 de grade Celsius”, a explicat Glenn Tattersall, cercetatorul sef.

Oamenii de stiinta au observat astfel ca pe masura ce temperatura exterioara crestea, pliscul se incalzea absorband caldura si evitand astfel incalzirea corpului. De asemenea, la temperaturi exterioare mai reci, caldura radia din plisc spre corp pentru ca tucanul sa-si conserve temperatura.

Tucanul nu este singurul animal care isi foloseste parti din corp pentru a-si regla temperatura. Elefantii si iepurii isi folosesc urechile pentru a se raci.
 

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri