Casuta pentru papusi cu panouri solare si turbine eoliene

O casa pentru papusi, ce are drept scop educarea copiilor despre incalzirea globala, se asteapta sa fie cel mai vandut cadou de Craciun din acest an, potrivit predictiilor magazinului Selfridges din Marea Britanie, informeaza Telegraph.

Casuta “Green Dollhouse” este echipata cu dispozitive prietenoase cu mediul de ultima ora, precum panouri solare, turbine eoliene, cosuri de reciclare si containere pentru colectarea apei de ploaie.

Aceasta jucarie eco este o creatie Plan Toys, o companie tailandeza care produce toate articolele sale folosind numai lemn sustenabil si vopsea ecologica in fabrici alimentate de energie pe baza de biomasa.

Casuta pentru papusi va fi vanduta in magazinele Selfridges la pretul de 149,99 lire sterline. “Aceasta casa este o jucarie educationala minunata care ii va inspira pe copii sa devina mai grijulii cu mediul inconjurator”, a declarat Michael Berry, client Selfridges.

Designul eficient energetic al casei include, totodata, si un invertor electric pentu generarea electricitatii, o fatada bio, care se foloseste de ciclul natural al plantelor din fata casei pentru a avea parte de umbra si obloane pentru ajustarea cantitatii aerului si a luminii de la soare necesare micutei cladiri.

Casutele pentru papusi, considerate in prezent jucarii traditionale, au fost folosite deseori ca machete pentru prezentarea mobilierelor de interior si a ultimelor tehnologii de construire a caselor.

Foto: telegraph.co.uk

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri