Irak-ul are rezerve de cira 143 de miliarde de barili de petrol brut, cu aproape 24% mai mult decat estimarile anterioare, a anuntat Ministerul Petrolului din Irak, potrivit “Earthtimes”.
Rezervele sunt situate preponderent in 66 de situri aflate in sudul statului. Noile estimari plaseaza Irak-ul pe locul al patrulea in topul statelor cu cele mai mari rezerve de petrol. Primele pozitii sunt ocupate de Arabia Saudita, Venezuela si Canada.
Estimarile anterioare datau din anii ’90. Atunci, oficialii irakieni considerau ca statul dispune de 119 miliarde de barili de petrol.
Ministrul Petrolului, Hussein al-Shahristani, a declarat ca Irak-ul va inregistra noile estimari oficiale ale rezervelor la Organizatia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC).