Un animal despre care se spune ca ar fi legendara creatura Chupacabra a inspaimantat o comunitate din Panama, dupa ce s-a tarat pe uscat dintr-un lac, pentru a ataca patru baieti care se jucau acolo.
Copiii spun ca bestia de 1.5 metri a iesit dintr-o deschizatura a stancilor din lac si s-a indreptat catre ei. De frica, ei au inceput sa arunce cu pietre in animal, pe care au reusit sa-l ucida si sa-l impinga iar in lac. Pe urma, au fugit sa le spuna parintilor despre strania aparitie. Cand au ajuns in locul indicat de baieti, panamezii au descoperit, uimiti, cadavrul bestiei pe tarm, despre care au spus ca este animalul mitic Chupacabra, din legendele central si sud-americane.
In aceste legende, Chupacabra este o creatura lipsita de par, asemanatoare unui caine, care, precum un vampir, traieste doar din sangele victimelor sale. De-a lungul timpului, foarte multi oameni, din toate colturile lumii, au spus ca au vazut bestia.