Gaura din stratul de ozon aflata deasupra Antarcticii se intinde pe o suprafata comparabila ca marime cu America de Nord. Chiar daca dimensiunile sale sunt in continuare uriase, gaura din stratul de ozon s-a micsorat, din 2006, cu 30%.
Totusi, la inceputul monitorizarii prin satelit a regiunii, in 1979, fisura era de cinci ori mai mica decat in prezent. Satelitii NASA au masurat recent dimensiunile si au constatat ca, in acest moment, gaura se intinde pe o suprafata de 28 de milioane de kilometri patrati largime si are peste sase kilometri adancime. Studiul a fost prezentat de Administratia Nationala Oceanica si Atmosferica (NOAA), care monitorizeaza stratul de ozon inca din 1962. Ozonul, un tip de oxigen molecular, formeaza un invelis protector intre 10 si 50 de kilometri latime in stratosfera si absoarbe radiatiile ultra-violete daunatoare emanate de soare.
Oamenii de stiinta de la British Antarctic Survey au fost primii care au descoperit gaura, in 1985, dupa ce au observat ca nivelul de ozon era in scadere. Variatiile stratului de ozon au fost puse pe seama eliberarii in atmosfera a unor chimicale cum ar fi clorofluorocarburi, utilizate in refrigerare si sisteme de aer conditionat, aerosoli si solventi.
Clorofluorocarburile din stratosfera au atins punctul maxim in 2000, dar, actualmente, acest nivel a inceput sa scada cu aproximativ 1% pe an, fiind necesari inca 42 de ani pentru ca stratul de ozon sa ajunga la o valoare de siguranta.