Ziua de Constanta: Proiecte pentru promovarea Deltei Dunarii in Europa

Autoritatile tulcene si organizatii neguvernamentale din Ucraina au lansat, marti, la Tulcea, doua proiecte care vizeaza promovarea turistica a Deltei Dunarii in Europa, transmite corespondentul ROMPRES.

Unul dintre proiecte – "Delta Dunarii in Europa" – are ca scopuri realizarea de materiale informative care vor fi prezentate in mass-media internationale si informarea agentilor turistici din judetul Tulcea si regiunea Odessa, Ucraina, cu privire la necesitatea adaptarii ofertelor turistice la cele existente pe piata europeana.

Cel de-al doilea proiect, "Centrala comuna de rezervare", are ca scop realizarea unui portal web cu toate unitatile de cazare din rezervatia transfrontiera Delta Dunarii.

La lansarea celor doua proiecte, reprezentatul Consiliului Judetean Tulcea, Octavian Motoc, a declarat ca in momentul de fata se deruleaza trei proiecte care au drept obiectiv promovarea Deltei Dunarii pe piata europeana a turismului.

"Pana in momentul de fata, promovarea turistica a Deltei Dunarii s-a realizat cu diletantism, am spune noi, si din acest motiv erau necesare aceste proiecte care reunesc profesionisti", a afirmat seful Directiei de Integrare Europeana din Consiliul Judetean, Octavian Motoc.

Potrivit sursei, valoarea totala a proiectului "Delta Dunarii in Europa" este de 444.800 de euro, 488.000 de euro reprezentand finantarea acordata de Uniunea Europeana prin Programul de Buna Vecinatate Romania-Ucraina.

Valoarea proiectului "Centrala comuna de rezervare" este 1,24 milioane de euro, contributia Uniunii Europene fiind de 500.000 de euro.

Delta Dunarii este cea de-a treia rezervatie din lume in ceea ce priveste biodiversitatea, 18% din suprafata acesteia aflandu-se pe teritoriul Ucrainei.

Pentru mai multe informatii viziteaza Ziua de Constanta

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri