Ziua de Constanta: Noi spatii verzi la Luncavita si Macin

Primaria comunei tulcene Luncavita si Primaria orasului Macin vor incepe luna viitoare realizarea unor proiecte privind amenajarea de noi spatii verzi, transmite corespondentul ROMPRES.

Informatia a fost furnizata de primarul comunei Luncavita, Ilie Stefan, care a adaugat ca proiectele ce vizeaza amenajarea de noi spatii verzi in satul Luncavita si in orasul Macin sunt finantate de Administratia Fondului de Mediu (AFM).

"Anul acesta, Primaria Luncavita a depus pentru finantare 36 de proiecte care vizeaza lucrari de infrastructura si nu numai. Proiectul pentru care beneficiem de finantare din partea AFM este al doisprezecelea la care am primit raspuns favorabil pana acum" – a declarat primarul Ilie Stefan.

El a mai spus ca valoarea totala a proiectul finantat de AFM la Luncavita este de 450.000 de lei, din aceasta suma cofinantarea primariei comunei tulcene fiind de 150.000 de lei.

Prin proiectul AFM, pe o suprafata totala de 4.000 de metri patrati din satul resedinta de comuna vor fi amenajate spatii verzi pana la jumatatea anului viitor, primaria comunei fiind in prezent singura din judet care a accesat fonduri.

La randul sau, primarul orasului tulcean Macin, Andone Ichim, a declarat ca pentru infiintarea de spatii verzi pe o suprafata totala de 1,5 hectare a primit din partea AFM 440.000 de lei, cofinantarea comunitatii locale fiind de 40.000 de lei.

"Imi doresc ca lucrarile sa inceapa cel tarziu in ianuarie si sa se finalizeze in iunie 2008, astfel incat populatia sa aiba un loc unde sa se recreeze si sa se fereasca de arsita", a spus primarul orasului Macin.

Amintim ca in urma cu o luna, Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile a anuntat ca autoritatile locale din 102 unitati administrativ-teritoriale vor primi finantare din partea AFM pentru realizarea de spatii verzi, potrivit ministrului Attila Korodi, fiind pentru prima data in 17 ani cand Guvernul sprijina financiar primariile.

Suma totala alocata de AFM pentru Programul national de imbunatatire a calitatii mediului este de 58.713.055 lei.

Pentru mai multe informatii vizitati Ziua de Constanta

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri