Ziua de Cluj: Trei proiecte pentru pesterile si stancile Ardealului

Primele trei proiecte din Regiunea Nord-Vest care vizeaza ariile protejate au fost inaintate, in vederea avizarii si finantarii din fondurile structurale, Organismului Intermediar pentru Programul Operational Sectorial (OIPOS) Mediu, la finele anului trecut.

Administratia Parcului National Muntii Rodnei, Primaria comunei Balan din judetul Salaj si organizatia non-guvernamentala Centrul de Initiativa pentru Mediu (CRIM) Cluj au depus proiecte in valoare de aproximativ 1,2 milioane de euro. Directorul OIPOS Mediu, Attila Darabos, a subliniat ca urmatoarea sesiune de solicitare de proiecte in cadrul axei 4 (arii protejate) a programului este estimata sa se desfasoare in perioada mai-iunie.

CRIM Cluj a propus un proiect care vizeaza conservarea si promovare a 37 de pesteri din Parcul National Apuseni. Valoarea investitiei este estimata la 300.000 de euro, iar durata de implementare a proiectului este de 22 de luni, potrivit presedintelui CRIM, Calin Voda.

Acesta a aratat ca proiectul are drept scop conservarea pesterilor, elaborarea unui plan de interventii in aceste pesteri, in caz de calamitati sau accidente si, respectiv constientizarea populatiei cu privire la importanta si protejarea lor. in afara cartografierii pesterilor, montarii de panouri informative la intrari si alte activitati, CRIM mai doreste si sa realizeze un film documentar cu pesterile cele mai importante (din clasa A).

Acestea sunt Pojarul Politei, Avenul de la Tau, Hoanca Apei si Pestera Darninii din judetul Alba, Ghetarul Focul Viu, Pestera Micula, Pestera Smeilor de la Ocneasa, Piatra Altarului si Pestera cu Oase din Bihor, precum si Pestera Varfurasu si Avenul Poienita din Cluj. Alte pesteri cunoscute, precum Scarisoara sau Pestera Ursilor, au atat caracteristici de clasa A, cat si de clasa B, potrivit reprezentantilor Parcului National Apuseni. Cel de-al doilea proiect depus la OIPOS Mediu Nord-Vest este cel al Primariei Balan din Salaj, in valoare de 220.000 de euro, referitor la zona protejata "Gradina Zmeilor" .

Potrivit primarului Isaia Maghiar, proiectul isi propune infiintarea unui centru de informare turistica si dotarea acestuia, precum si amenajarea stancilor din Gradina Zmeilor. "Vom face doua poteci, trepte de urcare, santuri de scurgerea apei", a spus primarul. Gradina Zmeilor este o rezervatie naturala ce cuprinde stanci cu forme ciudate, botezate de-a lungul vremii cu nume ca Zmeul, Zmeoaica, Eva etc.

Ultimul proiect apartine Administratiei Parcului National Muntii Rodnei si se refera la "Managementul Conservator al Parcului National Muntii Rodnei SIC Natura 2000". Doina Jauca, directorul rezervatiei, a declarat inainte de depunerea proiectului ca valoarea acestuia este estimata la 700.000 de euro, iar principalul obiectiv este implementarea planului de management al parcului.

Alocarea financiara pentru axa 4 din POS mediu, referitoare la ariile protejate, se ridica la 215 milioane de euro, din care 174 de milioane reprezinta fonduri europene, din Fondul European pentru Dezvoltare Regionala, iar restul este cofinantarea de la bugetul de stat.

Pentru mai multe informatii vizitati Ziua de Cluj

spot_img

Ultimele știri