Ministerul Mediului, prin comisiile de specialitate, a inceput, cu o intirziere de aproape opt luni, receptia statiilor de monitorizare permanenta, echipamente finantate din fonduri Phare in cadrul unui proiect derulat de minister.
Bacaul este unul dintre judetele care au primit echipament pentru controlul emisiilor, insa nici pina la aceasta ora nu a fost pus in functiune desi termenul fixat de minister pentru receptia statiilor era 30 aprilie 2007. Reprezentantii APM spera ca delegatia de la Ministerul Mediului sa ajunga in Bacau pentru receptia statiilor pina la sfirsitul anului. Mai ales ca proiectul are ca scop imbunatatirea monitorizarii emisiilor la instalatiile care intra sub incidenta Directivei europene legate de preventia si controlul poluarii industriale, astfel incit orice modificare a emisiilor de poluanti sa poata fi observata operativ.
Judetul Bacau a primit trei statii de monitorizare, una de tip urban, care este amplasata in parcul din spatele Prefecturii, si doua de tip industrial. Cea montata in cartierul Izvoare este dotata cu un convertor pentru masurarea amoniacului, iar cealalta, din Onesti, din cartierul TCR, este prevazuta cu un analizor pentru hidrogen sulfurat pentru emisiile care provin din prelucrarea titeiului. Dotarea APM cu statii de monitorizare premanenta a fost necesara mai ales pentru depistarea emisiilor de amoniac provenite de la Amurco.