Ziarul de Bacau: Bacauanii vor locui intr-un oras verde

Bacauanii vor avea parte, peste citeva zile, de un „Colt verde” numai al lor. Acolo, se vor putea „refugia” pentru citeva minute, atit cit este necesar pentru a se debarasa – in scopul nobil de a face din Bacau un eco-oras – de lucrurile inutile din casa. Mai precis, de toate acele aparate electrice si electronice, inclusiv becuri economice si tuburi fluorescente care, ulterior, vor lua drumul reciclarii. Asociatiile Recolamp si Rorec, cu sprijinul Roddia, sint cele care vor face acest lucru posibil, incepind de vineri, 8 august, si pentru bacauani, in cadrul celei mai mari campanii nationale de actiune in masa, „Ziua Verde”, demarata la inceputul lunii iulie, in Capitala. In Bacau, aceasta va fi lansata printr-o serie de activitati din care surprizele placute, asigura organizatorii, nu vor lipsi. Programul este sustinut de Ministerul Mediului si Dezvoltarii Durabile si al Ministerului Economiei si Finantelor si intareste indemnul adresat consumatorului casnic de a se comporta responsabil fata de mediu printr-un simplu gest: „Recicleaza!”. In plan local, parteneri in derularea campaniei sint Agentiile Regionala si Locala de Mediu si Consiliul Judetean Bacau.

spot_img

Ultimele știri