Ziaristii, implicati in curatirea unei rezervatii naturale din Hunedoara

Peste o suta de saci cu gunoi au fost stransi, sambata, din Rezervatia naturala Padurea Bejan, de langa Deva, de mai multi jurnalisti hunedoreni, ajutati de jandarmi si pompieri militari, in cadrul unei actiuni de curatenie initiata de redactia postului local de televiziune Antena 1 Deva, anunta Agerpres.

Aproape 80 de oameni au acoperit o suprafata de doua hectare de pe care au adunat o tona de PET-uri, doze de bere, pungi din plastic, cartoane sau resturi textile, abandonate pe marginea padurii sau pe dealul din apropiere de o parte dintre localnici.

"Fac parte din categoria celor care critica. Dar daca nu facem nimic concret, atunci lumea va continua sa arate in acelasi fel pe care il dispretuim acum. Le multumesc pentru sprijin tuturor colegilor din presa, jandarmilor, pompierilor militari, firmei de salubritate locala, care au contribuit la reusita acestei actiuni", a declarat jurnalistul Dan Terteci, de la Postul Antena 1 Deva, ‘sufletul’ actiunii de ecologizare.

Alaturi de jurnalisti s-au aflat, sambata, deputatul Bogdan Timpau (PNL) si viceprimarul municipiului Deva, Cosmin Costa. "Este o actiune laudabila. Totul a decurs foarte repede pentru ca am lucrat in echipa. Cred ca pentru protectia mediului este nevoie de o mai buna informare a cetatenilor in ceea ce priveste efectele poluarii mediului", a afirmat deputatul liberal, membru al comisiei de mediu din Camera Deputatilor.

La randul sau, viceprimarul municipiului Deva si-a exprimat speranta ca exemplul de simt civic dat de jurnalisti ii va sensibiliza si pe cetatenii orasului si ca acestia care nu-si vor mai lasa gunoiul in padure, atunci cand pleaca spre casa dupa o zi petrecuta la iarba verde.
Foto: carpati.org

spot_img

Newsletter-ul de mediu

Ultimele știri