Feteasca Regala, alba ori neagra, Cadarca, Grasa, Tamaioasa, Francusa sau Negru Vartos sunt vinurile romanesti pe care Cosmin Zidurean ni le pune pe masa de Sarbatori.
Vorba ardeleneasca „nu e pasare ca porcul“ devine de Craciun deviza tuturor romanilor. Culinar vorbind, Cra ciunul este o sarbatoare a porcului care umple farfuriile de la aperitiv – toba, maietec, chisca, caltabosi, jumari, sangerete si cate mai poate scorni imaginatia gospodarului – la ciorba, fripturi, carnati, sarmale si chiar desert. Haiosul-senzational foietaj legat de Sarbatorile Iernii, tot cu osanza de porc se face. E suficienta o rapida trecere in revista a meniului ca sa intelegem de ce se umplu camerele de garda si spitalele de urgenta de romani care au sarit calul cu ingurgitatul bunatatilor. La fel de adevarat este ca daca vrei sa intelegi gastronomic sarbatoarea, porcul trebuie sa fie crescut in ograda, preparatele fa cu te cu truda in casa, produsele din super market cu inconfundabila lor aroma de plastic ne ridicandu-se, de data asta, la nivelul asteptarilor, oricat de contopisti urbanizati am fi devenit.
Mancarea grasa, savuroasa si abundenta trebuie „taiata“ energic cu oarece, altfel ni se apleaca firesc si fiziologic, mai ales ca nici iernile nu mai sunt ce-au fost si nici cu munca fizica nu prea ne mai omoram. Prima optiune traditionala o reprezinta palinca, tuica si rachiurile dupa obiceiurile si priceperea din fiecare regiune a tarii. Apar aici doua probleme: continutul ridicat in alcool care te cam tranteste inca de la inceputul mesei si nerabdarea (sau nepriceperea?) producatorilor care arareori lasa licoarea sa se roada in butoias din lemn – tejar, dud, par, salcam – si o vand cruda si aspra, imediat dupa distilare, improprie in acceptiunea noastra asocierii intru desavarsire gustativa. Cand alcoolul dublu distilat e pus in butoi la vreo 70 de grade si e lasat vreo zece ani sa se catifeleze si maturizeze, sa-si piarda din tarie pana la vreo 45 de grade, devine minune indiferent daca materia prima a fost pruna, para, marul, caisa ori tescovina.
Daca optam pentru o solutie mai putin agresiva, mai de cursa lunga, in asa fel incat bucuria mesei sa se completeze cu bucuria taclalelor cu neamurile adunate in jurul bradului, atunci trebuie sa ne orientam catre vin. Hibridul produca tor direct, indiferent ca-i zicem zaibar, 1001, ananas ori capsunica, indiferent ca provine din curtea bunicului ori din via vecinului nu se incadreaza din punctul nostru de vedere categoriei. Produsul e indoielnic, n-are calitate, n-are traditie (maximum 100 de ani!) are un singur avantaj: via asta, ori o lucrezi ori o lasi in plata Domnului, cam tot la fel produce. Si cum lenea nu-i marfa rara intre romani…
Exista intre soiurile romanesti autohtone nobile unele perfect adaptate nevoilor Craciunului. Vinuri stralucitoare, cu aroma neta, fluide si zglobii care bucura si ochiul, si narile, si limba si se preteaza minunat la bautul sarbatoresc, cu burta. E musai sa alegem dintre ele soiurile natural taninoase si cu aciditate buna, care sa echilibreze si emulsioneze unturile ingurgitate. Primul gand care-ti trece prin cap e ca nu poti gasi asa ceva in Ardeal ca pe acolo nu se fac vinuri rosii. De doua ori eroare. O data fiindca Feteasca Regala, emblema vinicola a Ardealului, desi alba si florala e taninoasa ca un vin rosu si-si face cu prisosinta trea ba. Apoi, dupa geografia pe care o mai stim, Aradul e tot in Ardeal, deci si Minisul. Si daca spui Minis spui Cadarca, un vin rosu intens ca tusul, arzator si fructos ca pacatul, o explozie nucleara a solului radioactiv si mineral. Sub influent a vinului si gulasul locului tot cu porc se face si asta ne scuteste de alte comentarii. Daca trecem in Moldova sa legam chisca si caltabosii de aroma sprintara a Babestii Negre, vin rosu rubiniu, dar cu fluiditate si arome de vin alb. Tare bine ii sta proaspat acestui vin, sa fiarba-n cupa de lut, sa alunece pe gatlej si sa se ia la tranta cu megiesii… Daca vorbim despre sarmalele moldo venesti, mici, aurii, aromate, atunci asocierea obligatorie e vinul sortiment al Cotnarului, amestec divin de Grasa, Tamaioasa, Francusa si Feteasca Alba. Tot din Moldova a plecat Feteasca Neagra, dar acum e acasa in Dealu Mare si chiar in Dobrogea. Nimic nu sta mai bine langa fripturi, langa carnatii prajiti, fie ei proaspeti sau afumati. Si daca la lipovenii Dobrogei porcul are uneori unduiri de morun, tot Feteasca Neagra rezolva cel mai bine problema. Mai ramane sa aruncam o privire si spre Oltenia, o Romanie viti-vinicola in mic, dar nu tocmai celebra pentru harul cresterii porcilor. Si tocmai fiindca porcul oltenesc are ades fibra si zvacniri de mistret daca-l scufundam in tava se cade sa-l botezam cu un Negru de Dragasani, un urmas princiar al voivodalului Negru Vartos. Sa nici nu stii prea bine daca mai ales mananci ori mai ales bei, dar sa te bucuri foarte. Ca despre asta e intai de toate vorba de Craciun: despre bucurie si despre felul in care o impartasesti.
