Warning: Array to string conversion in /home/greenreport/public_html/wp-includes/shortcodes.php on line 433
Array

Viata Libera Galati: Poluarea la Galati

Raportul privind starea mediului in 2007, elaborat de Agentia pentru Protectia Mediului Galati, arata ca poluarea a fost in crestere fata de anul precedent la majoritatea parametrilor monitorizati. Ingrijorator este insa faptul ca aceste date sunt reflectate si in statisticile Autoritatii Judetene de Sanatate Publica Galati. Potrivit dr. Elena Vrabie, seful Serviciului Supravegherea Factorilor de Mediu, aproape 50.000 de galateni au fost di­agnosticati in 2007 cu diferite boli asociate calitatii necorespunzatoare a aerului. "Expunerea la cantitati mari de oxizi de azot, dioxid de sulf, dioxid de carbon, pulberi poate duce la declansarea unor afectiuni acute respiratorii sau afectiuni ale ochiului, ne‑a declarat dr. Elena Vrabie. In 2007, s‑au inregistrat peste 18.000 de copii cu afectiuni ale aparatului respirator si peste 11.000 de adulti, cu afectiuni ale ochilor au fost 311 cazuri la copii si 423 la adulti. Am avut, de asemenea, 218 noi cazuri de copii cu astm si 221 de adulti, 13 copii si 43 de adulti cu emfizem pulmonar, 808 copii cu bronsita cronica si 1.013 adulti cu aceeasi afectiune. Vorbim de cazuri noi. Dar expunerea prelungita la aerul de o calitate necorespunzatoare poate duce la cronicizarea unor boli. 3.423 de copii si 969 de adulti au fost inregistrati cu afectiuni cronice ale cailor respiratorii, respectiv rinite, rinofaringite, adenoide."

Gaz de furnal ‑ poluare mai mare

Raportul amintit arata ca emisiile brute de metan in aerul Galatiului au fost mai mari cu 19 la suta fata de cele inregistrate in 2006. Dioxidul de sulf a inregistrat o crestere de 17 la suta fata de anul 2006 ca urmare a cresterii consumului de gaz de cocs de la bateriile de cocsificare. Si emisiile de oxizi de azot au fost cu 27 la suta mai mari, in raport explicandu‑se ca acest lucru s‑a intamplat dupa ce a fost schimbat amestecul gazelor de combustie utilizate de ArcelorMittal, combinatul siderurgic folosind gaz de furnal in locul gazului de cocs, cu factori de emisie mai mari. Sunt cresteri ale nivelului unor poluanti care nu au ajuns totusi la limita maxima admisa.

Depasiri s‑au inregistrat la pulberi in suspensie. In 2007, au fost 11 depasiri ale valorii‑limita la pulberi in suspensie, concentratia medie anuala fiind de 0,0419 mg/mc, mai mare de 1,4 ori decat valoarea limita anuala pentru protectia sanatatii umane de 0,030 mg/mc. Este vorba de concentratia medie anuala, dar statiile de monitorizare a calitatii aerului din oras, puse in functiune acum mai bine de patru luni, au inregistrat zile in sir concentratii de pulberi chiar peste dublul maximului admis.

Si traficul in continua crestere isi spune cuvantul, dar combinatul siderurgic ramane principala sursa de poluare cu pulberi, Uzina Cocso‑Chimica si Uzina Otelarii Refractare reprezentand punctele sensibile de pe platforma. "Pana nu se rezolva problemele de la UCC, nu avem ce face, sanctiunea nu rezolva nimic," este de parere directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Galati, Mihai Turcu. "Daca limita este de 50 de micrograme la metrul cub, s‑au inregistrat si 110 micrograme in zile cu umiditate crescuta si fara curenti de aer. Exista insa un program de conformare, pe care combinatul trebuie sa il indeplineasca, iar la finalul lui, in 2014, aceste probleme vor fi rezolvate," a adaugat el.

Ori la spital, ori la tribunal

Pana in 2014, putem respira linistiti acelasi aer sau ne putem adresa justitiei. De la sfarsitul anului trecut, Galatiul beneficiaza si de patru statii de monitorizare a calitatii aerului. E drept, nu se poate afla instantaneu, cum s‑a dorit, daca suntem sau nu poluati � panoul de la Papadie nu arata si limitele maxime admisibile.
Dar datele oferite de aceste statii automate se pot constitui in proba daca un galatean se decide sa actioneze in instanta poluatorul. "Oricine poate veni la sediul institutiei noastre pentru a solicita datele referitoare la calitatea aerului dintr‑o anumita zi, o anumita ora si le punem la dispozitie. Cu aceste date, categoric poate fi dat in judecata cel care se face responsabil de vicierea aerului," a adaugat Mihai Turcu, directorul APM Galati.
Pana acum insa nimeni nu a beneficiat de aceasta "facilitate", desi dreptul la un mediu curat este garantat prin Constitutie.

Pentru mai multe informatii viziteaza Viata Libera Galati

spot_img

Ultimele știri