Vânzările de automobile electrice şi hibride au scăzut în China cu 4,7% în luna iulie, la 80.000 de unităţi, primul declin în ultimii peste doi ani, arată datele publicate de Asociaţia Producătorilor Auto din China (CAAM), transmite Reuters.

Anul trecut, livrările de vehicule electrice şi hibride au crescut cu aproape 62%.
Piaţa auto chineză – cea mai mare din lume – a înregistrat în iulie o scădere a vânzărilor de 4,3%, aceasta fiind a 13-a lună consecutivă de declin, după un recul de 9,6% în iunie şi de 16,4% în mai.
„Principalul motiv al declinului vânzărilor de automobile electrice şi hibride în China a fost modificarea politicilor”, a declarat Chen Shihua, adjunctul secretarului general al CAAM, referindu-se la decizia de luna trecută a autorităţilor de la Beijing de a reduce subvenţiile oferite la achiziţionarea maşinilor electrice.
Ceea ce se întâmplă în China nu este decât o reflectare a situaţiei la nivel mondial, unde creşterea preţurilor, tensiunile politice, scăderea apetitului pentru automobilele diesel şi noile servicii de car-sharing încep să reducă cererea de automobile pe pieţe, precum Marea Britanie şi SUA.
În condiţiile în care şi ultima mare speranţă, China, dă semne de scădere a vânzărilor, industria auto mondială ar putea fi deja în recesiune, avertizează analiştii.
CAAM a declarat anterior că se așteaptă ca vânzările auto din China să scadă 5% de la an la an la 26,68 milioane de vehicule în acest an. Insituția și-a redus prognoza pentru o creștere a vânzărilor de mașini electrice și hibrid la 1,5 milioane, față de o previziune anterioară de 1,6 milioane.
Începând din ianuarie, China a încercat să stimuleze consumul de mărfuri pe scară largă, întrucât a doua economie a lumii încetinește în 2019, pe fondul relațiilor tensionate cu Statele Unite.
Dar măsurile sale de stimulare a vânzărilor de autoturisme au dezamăgit, întrucât nu includeau niciun plan de relaxare a controalelor privind eliberarea de noi licențe pentru mașinile cu combustibil tradițional din marile orașe.